Alsacia si Lorena

Alsacia si Lorena

“Un colt” de Germanie din nord-estul Frantei va asteapta sa-l descoperiti! Tinuturile Alsaciei si Lorenei care impartasesc un peisaj comun, cu paduri dese, cu vai strabatute de ape cristaline, cu podgorii care se intind cat vezi cu ochii, cu vestigii din evul mediu, au o istorie si o identitate culturala unice in Franta. Veti vedea unele dintre cele mai frumoase orase ale Frantei, precum Strasbourg, Colmar, Nancy sau Metz, veti parcurge o parte din celebrul traseu cunoscut ca Drumul Vinului, veti trece prin asezari pitoresti in care casutele varuite in alb sunt inveselite de o multime de flori la ferestre, veti percepe atmosfera veche a frumoaselor sate traditionale imprastiate pe coline, veti admira catedralele masive construite in stil gotic, va veti putea bucura de bucate specifice acestor locuri, evident un amestec intre bucataria germana si cea franceza, acompaniate cu un vin pe masura si veti avea ocazia sa cunoasteti o parte din obiceiurile si datinile locuitorilor, despre care Napoleon spunea ca “vorbesc germana, dar se lupta cu sabiile in franceza”.

Circuit  Alsacia si Lorena

Strasbourg – Riquewihr – Colmar – Freiburg – Equisheim – Mulhouse – Gerardmer – Epinal – Nancy – Metz – Luxembourg – Heidelberg



Perioada: 30.06 – 06.07.2019

 

Supliment single: 290 EURO.

 

Oferta este valabila in limita locurilor disponibile

  • Programul excursiei
  • Servicii incluse
  • Sericii neincluse

Ziua 1 / 30.06.2019: Bucuresti – Frankfurt – Strasbourg

Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 04:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:10 / 07:40). Odata sositi in Frankfurt vom pleca spre Strasbourg, capitala regiunii Alsacia, unde vom incepe turul orasului insotiti de ghidul local. Strasbourg este cel care face legatura intre populatia germana si cea franceza, impletind atat obiceiuri, cat si arhitectura, bucurandu-se de privilegiul de a fi gazda a sediului Parlamentului European. De-a lungul timpului, pe aici s-au perindat diferite civilizatii, in prezent simtindu-se imbinarea sarmului frantuzesc cu rigoarea germana.

Insotiti de ghidul local vom face un tur panoramic de oras, prilej cu care vom vedea Piata Principala Kleber, care poarta numele generalului Jean-Baptiste Kleber, caruia i s-a ridicat o statuie amplasata in centrul pietei, Piata Gutenberg care poarta numele faimosului Gutenberg, cel care a descoperit principiul tipografiei cu litere mobile, a carui statuie dainuie in piata inca din anul 1840, cartierul Mica Franta, o alta bijuterie a orasului, inscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de un pitoresc aparte dat de stradutele sale intortocheate, cu frumoase case ale caror pervazuri sunt impodobite cu flori, cartier format pe canalele raului l’Ille si nu in ultimul rand, celebra Catedrala Notre Dame din Orasul Vechi, ”o delicata si uriasa minune” dupa cum afirma Victor Hugo, a carei constructie a inceput in anul 1176 si a durat pana in anul 1439, cand a fost finalizat turnul sau de 142 m inaltime, unic prin inegalabila dantelarie in piatra. Se spune ca de pe platforma catedralei, Goethe, admira adesea apusul soarelui si panorama impresionanta a orasului, a Muntilor Vosgi si a Padurii Negre. Vom admira in continuare Casa Kammerzel din Piata Catedralei, o frumoasa casa din lemn a carei fatada are 75 de ferestre impodobite cu diferite sculpturi, dupa care vom strabate stradutele pietonale din jurul catedralei care alcatuiesc asa-numitul careu de aur. Cazare in Strasbourg.

 

Ziua 2 / 01.07.2019: Strasbourg – Riquewihr – Colmar

Mic dejun. Dimineata vom pleca spre Colmar, “Venetia Frantei”, strabatand celebrul Drum al Vinului, zona celebrelor vinuri produse din cele 5 soiuri nobile, printre cele mai cunoscute fiind Rieslingul extrasec, vinul dulce Vendages Tardives, Pinot Noir si Cremant d’Alsace, un spumos facut dintr-un amestec de vinuri. Pe traseu ne vom opri in localitatea Riquewihr, “batrana doamna a vinului” din Alsacia, unde vom participa la o degustare de vinuri, prilej cu care vom afla povestea vinurilor locale. Inconjurat de dealuri cu vita de vie si cu ziduri fortificate, orasul pitoresc si romantic in acelasi timp, impresioneaza prin arhitectura deosebita, cu case vechi construite in sec. XVI si XVII. Cu unul sau doua etaje, casele au cate o parte iesita in afara pentru mai multa lumina si o mai buna vedere asupra strazii, au obloane colorate si restaurante sau magazine de suveniruri la parter, iar in subsol au pivnite pentru depozitarea vinurilor.

Timp liber pentru vizite individuale, recomandarea noastra fiind si o vizita in magazinul “Feerie de Noel”, unde asemenea magazinului din Rothenburg (Germania), va veti simti din nou copii in casa lui Mos Craciun. Itinerarul zilei ne va purta prin frumoase asezari rurale cu vechi case de lemn, varuite in alb si cu flori vesele la ferestre, prilej de a admira de-a lungul drumului si castele vechi, cel mai important fiind Chateau d’Haut-Koeningsbourg, construit in sec. al XV-lea, in varful unei inaltimi montane din Muntii Vosgi (vizitarea optionala). Dupa-amiaza vom ajunge in Colmar, capitala regiunii viticole Alsacia, celebra datorita casutelor din lemn acoperite cu tigla colorata, tipice zonei si a increngaturii de mici canale care intersecteaza stradutele pitoresti din cartierul Petite Venise (Mica Venetie) si de faptul ca fiecare colt de strada, casa, piateta sau pasaj sunt inundate de flori. Atmosfera sa autentic medievala, cu cladiri bine conservate, cu centrul vechi plin de flori si de turisti, cu constructii in stil dominican, gotic si renanscentist, cu bisericile St. Martin si cea Dominicana, incadreaza orasul in categoria “Ville d’Art et d’ Histoire”. Cazare in Colmar.

 

Ziua 3 / 02.07.2019: Colmar – Freiburg – Colmar

Mic dejun. Timp liber pentru plimbari individuale sau excursie optionala de o jumatate de zi in Freiburg, un frumos orasel medieval din Germania, situat la doar 78 km distanta de Colmar, un vechi centru universitar situat intre Padurea Neagra si podgoriile Rinului, unde se afla, de asemenea, si una dintre cele mai pitoresti piete in aer liber din Germania. Orasul se afla pe Drumul Vinului Baden si Drumul verde - “Route Verte", un drum turistic care face legatura intre Muntii Vosges, din Alsacia, cu Padurea Neagra.

Freiburg este recunoscut pentru micile industrii precum cea a sticlei si a ceasurilor si nu in ultimul rand pentru cateva preparate culinare fara pereche, faimoase fiind celebrele prajituri cu cirese. Freiburgul este considerat si “cel mai cald” oras din Germania, renumit pentru "Bächle", micile suvoaie de apa ce izvorasc prin tot orasul si care curg de-a lungul strazilor si aleilor. Oraselul este de asemenea renumit pentru catedrala sa, un exemplu minunat de arta gotica tarzie. Dupa-amiaza, intoarcere in Colmar unde vom avea timp liber la dispozitie pentru plimbari si vizite individuale. Se poate vizita Muzeul Unterlinden, Basilica St. Martin sau Muzeul Bartoldi, dedicat celebrului sculptor care a realizat Statuia Libertatii din New York. Mai mult decat atat, pentru ca traficul este interzis in partea veche a orasului, va veti putea plimba in voie pe langa superbele cladiri ale vechiului Colmar. Cazare in Colmar.

 

Ziua 4 / 03.07.2019: Colmar – Equisheim – Mulhouse – Gerardmer – Epinal

Mic dejun. Plecare spre Equisheim, poate una dintre cele mai frumoase localitati ale Frantei in jurul careia se pare ca s-au cultivat primele podgorii din Alsacia si unde un anume conte Eberhart a construit un castel fortificat in sec. al VIII-lea. Treptat, in locul fortificatiilor circulare au aparut strazi cu locuinte, iar in jurul pietei centrale se mai pot zari si astazi portiuni din zidurile vechiului castel. Dupa o scurta oprire ne vom indrepta spre Mulhouse, oras care si-a conservat aerul medieval, dar care este faimos si datorita muzeelor dedicate automobilului, “Cite de l’Automobile” si caii ferate, “Cite du Train”, Muzeului Alsacian, Muzeului de Arte Frumoase si Muzeului de Arheologie. Odata ajunsi vom face un scurt tur pietonal, in timpul caruia vom admira Place de la Reunion, considerata inima orasului, cu fatadele caselor viu colorate, Templul Saint Etienne, mecca culturii din inima orasului, Hotel de Ville, vechea primarie, o constructie in stil renascentist ce dateaza din anul 1552, Turnul Diavolului si Turnul Bollwerk.

Vom vizita Catedrala din Muhouse, cea mai inalta biserica protestanta din Franta, cu detalii extrem de frumoase, cu vitralii care au apartinut bisericii originale din sec. al XII-lea, considerate adevarate comori medievale ale Mulhouse-ului. Vom pleca apoi spre Gerardmer, numita si “Perla Muntilor Vosgi”, situata in inima Europei, la cateva sute de km distanta de Belgia si de Luxembourg, in apropiere de Germania si de Elvetia. Nu numai orasele, ci si relieful, apele si padurile Lorenei merita vazute, asa ca vom lua drumul Vosgilor, niste munti rotunjiti cu o forma tocita de timp, numiti baloane, completata de paduri dese de foioase si conifere, “adapostiti” astazi intr-un Parc Natural Regional. Satele si oraselele linistite, soseaua excelenta care serpuieste calma prin aerul inmiresmat al padurilor si ambarcatiunile de pe lacuri, creeaza o atmosfera placuta de tihna si relaxare. Vaile acoperite cu iarba deasa, Raul Vologne, limpede si stralucitor, sirul de cascade Le Saut des Cuves din apropierea statiunii Gerardmer, situata in apropierea unui lac pitoresc pe langa care cresc narcise galbene, ne vor incanta fara indoiala. Cazare in Epinal.

 

Ziua 5 / 04.07.2019: Epinal – Nancy

Mic dejun. Dimineata ne vom deplasa spre Nancy, unul dintre cele mai rafinate si atractive centre urbane, faimos pentru arhitectura Art Nouveau, un oras romantic, cu un stil architectonic si obiceiuri culinare proprii. Cel mai frumos si impresionant loc din Nancy este Piata Stanislas, cel mai elocvent exemplu din trecutul cultural al acestui oras, motiv pentru care a fost inscrisa pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom descoperi cele 3 aspecte ale orasului: cel medieval, dat de aleile si turnurile din jurul Palatului ducal Charles II, unde au fost construite in memoria Ioanei D’Arc, porti de aur si fantana in stil rococo, ceea ce pune in evidenta al doilea aspect si cel modern, din partea noua a orasului. Timp liber pentru a explora capitala regiunii Lorena. Cazare in Nancy.

 

Ziua 6 / 05.07.2019: Nancy – Metz – Luxembourg – Metz

Mic dejun. Plecare spre Metz, situat la confluenta fluviilor Seille si Moselle, oras cu un bogat trecut istoric, care a functionat ca republica pana la alipirea sa la regatul Frantei in anul 1552. Orasul a fost la origine o cetate celta, cucerit apoi de romani, calcat de huni, a devenit la un moment dat capitala Austriei, a apartinut Reichului german si a fost capitala provinciei Lorena. Metz-ul are astfel o arhitectura urbana spectaculoasa, cu edificii in stil renascentist, baroc si romano-germanic care apartin mai multor perioade. Personalitati precum poetul francez Paul Verlaine s-au nascut la Metz, iar celebrul scriitor Francois Rabelais a locuit la Metz intre anii 1545 si 1547.

Insotiti de ghidul local vom face un tur panoramic de oras, prilej cu care vom admira cateva obiective impresionante, precum Opéra - Théatre de Metz, cea mai veche catedrala din Franta, cu cele mai mari vitralii din lume, realizate de Chagall, Catedrala gotica Saint-Étienne (Sfantul Stefan) cunoscuta si sub denumirea de „Lanterna Bunului Dumnezeu” si Place des Armes, piata acoperita, aflata visa-vis de catedrala. Dupa-amiaza, optional, excursie in Luxembourg, capitala Marelui Ducat al Luxembourgului, una dintre cele trei capitale ale Uniunii Europene, un oras de poveste, ca un muzeu in aer liber. Construit in jurul fostului castel Luxembourg, in care noul si vechiul oras se leaga printr-un pod impresionant, Luxembourgul este un oras cu parcuri frumoase, cu cladiri vechi, a carui emblema este fara indoiala Catedrala Notre-Dame construita intre anii 1613-1621, care combina elemente gotice, renascentiste si baroce si care adaposteste cavoul familiei regale. Veti vedea Palatul Ducal, resedinta Marelui Duce de Luxemburg si a familiei acestuia, Place d’Armes, piata mare din centrul orasului, dominata de Palatul Municipal, Piata Constitutiei, unde se afla din anul 1923 statuia aurita Gëlle Fra, simbolul libertatii si independentei Marelui Ducat, Cazematele Bock, un adevarat labirint de incaperi, coridoare si scari subterane, care au avut un rol important in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand au adapostit aprox. 35.000 de luxemburghezi si Cornische, de unde veti putea admira orasul vechi, cunoscuta drept „cel mai frumos balcon din Europa”. Cazare in Metz.

 

Ziua 7 / 06.07.2019: Metz – Heidelberg – Frankfurt – Bucuresti

Mic dejun. Astazi vom parasi Metzul indreptandu-ne catre Heidelberg, oras innobilat cu un farmec aparte, unde vom vedea impresionanta constructie renascentista ce gazduieste cea mai veche universitate, care dateaza din anul 1386. Vom admira de asemenea constructia Bisericii Sfantului Duh, edificiu construit in stil gotic tarziu si Podul vechi, un alt simbol al orasului, dupa care vom pleca spre Frankfurt. In jurul orei 17:30, transfer la aeroportul din Frankfurt pentru plecarea spre Bucuresti cu compania Lufthansa, zbor LH 1422 (20:30 / 23:45).

- transport continental cu avionul pe rutele: Bucuresti – Frankfurt – Bucuresti

- 6 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 3* superior

- transportul intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer conditionat, adaptat la nr. de turist

- taxe parcare, taxe de autostrada, poduri, tunele etc.

- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program - “Drumul Vinului” cu oprire pt. degustare de vinuri

- tur panoramic de oras cu ghizi locali in Strasbourg, Metz si Nancy - vizitarea oraselor Colmar, Riquewihr, Equisheim, Mulhouse, Gerardmer, Heidelberg, impreuna cu insotitorul de grup

- insotitor roman de grup - asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

BONUS: asigurare medicala si storno inclusa

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 155 euro, care se platesc odata cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)

- taxele de oras (unde se percep) se achita, la receptia hotelurilor, individual

- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi etc

- taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc) si daca este cazul, ghizii pentru acestea

- bacsisuri: 25 euro/pers. pentru ghizi si soferi, mai putin pentru bagajisti (se achita conducatorului de grup la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale

- excursiile optionale se pot realiza cu un numar minim de participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; in functie de timpul disponibil, la fata locului, se mai pot organiza si alte excursii optionale propuse de partenerul local.


Formular de contact

Numele si prenumele:
Telefon:
Adresa de email:

Adauga mesaj / comanda:

Informatiile marcate cu sunt obligatorii pentru procesarea mesajului.

Pentru a activa aceasta functionalitate va rugam sa acceptati utilizarea fisierelor de tip "cookies"
Doresc sa ma contactati pentru:

Am citit si sunt de acord cu Termeni si Conditii generale