Circuit VIETNAM - CAMBODGIA - THAILANDA
Circuit VIETNAM - CAMBODGIA - THAILANDA
Ho Chi Minh - Danang - Hoi An - Hue - Hanoi - Halong Bay - Siem Reap - Bangkok
Plecari: 06.10, 14.11.2023 (15 zile/ 13 nopti)
Pret/persoana: 2990 EURO (loc in camera dubla, taxe incluse)
Pret pentru a treia persoana (pat suplimentar in camera dubla): 2950 EURO
Supliment camera single: 690 EURO
Atentie: patul suplimentar este pat pliant si va fi adaugat intr-o camera dubla, spatiul fiind limitat.
Camerele cu 3 ocupanti sunt la cerere.
Un circuit exotic, colorat, un amestec de culturi asiatice, traditii, istorie si obiceiuri! Vietnam - cunoscut pentru istoria-i complicata, inseamna mult mai mult decat radacini coloniale si influente ale unui razboi petrecut cu decenii in urma. Putem adauga cu usurinta linii de coasta impecabile, invecinate cu golfuri de calcar si un pamant impanzit de delte inundate, terase de orez, temple vechi de mii de ani inchinate lui Buddha, unele din cele mai frumoase golfuri din lume, orase traditionale cu oameni fericiti si zambitori. Angkor - undeva, departe, in mijlocul Indochinei se afla unul dintre cele mai remarcabile tezaure arhitectonice ale omenirii. Poate cel mai mare complex religios din lume, Angkor Thom aduna laolalta in jungla cambogiana mai mult de o suta de temple, dintre care cel mai important este cel care a dat numele intregului complex – Angkor Wat. Bangkok – unul din cele mai contrastante orase din lume: zgarie-nori ultramoderni, dar si case care stau sa se prabuseasca, strazi extrem de agitate, dar si temple zen, opulenta pe verticala, cat si simplitatea lumii de pe orizontala.
- Program
- Servicii incluse
- Servicii neincluse
- Important
Ziua 1: BUCURESTI – ISTANBUL – HO CHI MINH
Intalnire la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 18:30, pentru imbarcare pe cursa companiei TURKISH AIRLINES cu destinatia Ho Chi Minh (schimbarea cursei la Istanbul).
Ziua 2: HO CHI MINH Mese: cina
Sosire in Ho Chi Minh la ora locala 16:05 Transfer la hotel Acnos Saigon 3* sau similar. Timp liber pentru odihna. Seara, croaziera cu cina inclusa pe raul Saigon.
Ziua 3: HO CHI MINH – DELTA MEKONGULUI (100 km) Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. Astazi plecam spre My Tho, oras situat in inima Deltei Mekongului, unde fluviul se imparte intr-o vasta retea de canale si golfulete. Orasul este patria nucii de cocos si a fabricilor de familie cu produse locale (bomboane de nuca de cocos, hartie de orez). Ne imbarcam pe vaporul de croaziera si plecam in explorarea canalelor raului Mekong, urmarind viața localnicilor care traiesc de-a lungul malurilor. Ne oprim la una dintre cele 4 insule din zona pentru vizitarea obiectivelor turistice. Bucurati-va de fructele tropicale proaspete servite in inima gradinii, insotite de muzica populara traditionala sud-vietnameza la plantatie. Ne imbarcam pe barcile cu vasle pentru a vizita fabricile locale, pentru a gusta ceaiul cu miere si a vedea cum se produce laptele pentru bomboane de cocos. Dupa pranz (servit intr-un restaurant local), vom reveni in Ho Chi Minh pentru cazare. Timp liber pentru cumparaturi, Vietnam fiind o destinatie foarte cunoscuta si pentru nivelul scazut al preturilor.
Ziua 4: HO CHI MINH – CU CHI TUNNELS – HO CHI MINH (TUR DE ORAS) – DANANG (zbor) Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. Prima parte a zilei este dedicata vizitarii tunelurilor Cu Chi. Datorita locatiei strategice, aceste tuneluri au fost folosite de catre luptatorii vietnameni in lupta pentru independenta. Este vorba, de fapt, despre o retea lunga de 200 km de tuneluri care conecteaza posturi de comanda, spitale, adaposturi si fabrici de arme si avand iesiri camuflate in diverse puncte. Pranz la un restaurant local. Dupa amiaza, ne vom bucura de un tur panoramic cu autocarul. Vom admira Primaria, Teatrul, Catedrala Notre Dame, cladirea Postei si piata locala Ben Thanh. Dupa tur transfer la aeroport pentru zbor Ho Chi Minh - Danang. Transfer si cazare la hotel Cicilia Danang 4* sau similar.
Ziua 5: DANANG – HOI AN – DANANG (60 km) Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. In prima parte a zilei vom vizita Muzeul Cham din Danang unde vom gasi marturii ale existentei misterioasei civilizatii Cham. Vom pleca apoi spre Hoi An (30 km), considerat cel mai cochet oras din Vietnam, o localitate - port foarte bine conservata ce dateaza din secolul XV. Vom servi pranzul la un restaurant local si vom face un tur pietonal cu ghidul local. Orasul este situat intr-un estuar cu plaje lungi, arhitectura fiind un mix de influente japoneze, chineze si vietnameze. Vom descoperi si admira podul japonez, multe case vechi si stradute cochete. Seara, revenim in Danang pentru cazare.
Ziua 6: DANANG - HUE (optional) Mese: mic dejun
Mic dejun. Astazi va propunem o excursie optionala la Hue, vechea capitala a Vietnamului ce face parte din PatrimoniulnUNESCO. Drumul de la Danang la Hue (100 km) strabate trecatoarea Hai Van, in traducere “marea de nori” - varful muntilor fiind in nori, iar baza langa mare. Peisajele sunt spectaculoase! La sosirea in Hue ne vom indrepta cu barca pe Raul Parfumurilor spre Palatul Imperial si pagoda Thien Mu considerata simbolul orasului. Vom vizita Mausoleul regelui Tu Duc, construit cu 20 de ani inainte ca regele sa moara, complexul final fiind format din peste 50 de monumente. Vom servi un pranz traditional, inclus in pretul excursiei optionale. Seara revenim in Danang pentru cazare.
Ziua 7: DANANG – HANOI (zbor) Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. Transfer dimineata devreme la aeroport pentru zbor Danang - Hanoi. Sosire in Hanoi si transfer in centrul orasului pentru a admira Templul Literaturii - primul colegiu din Vietnam, locas dedicat confucianismului. In continuare vom vizita Muzeul de Etnologie, dupa care ne vom indrepta spre un loc deosebit de pitoresc: Lacul Hoan Kiem. Numele acestuia inseamna “sabia recastigata” si provine dintr-o legenda locala conform careia imparatul Le Loi a recuperat o sabie din lac pe care a folosit-o cand a invadat China. Pranz la un restaurant local. Dupa tur vom participa la un spectacol inedit cu papusi din lemn pe o scena de apa (Water Puppet Show). Transfer si cazare la Hotel Flower Garden 4* sau similar.
Ziua 8: HANOI - HALONG BAY Mese: mic dejun, pranz, cina
Mic dejun. Vom pleca spre golful Halong, unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume, cu peste 3.000 de insulite spectaculoase. Drumul prin delta Red River va dura aproximativ 3 ore. Ne imbarcam pe vasul Golden Cruise sau similar. Vom incepe croaziera navigand printre insulitele pitoresti si vom vizita grota Sung Sot, cea mai mare si impunatoare din golful Halong. Vom servi un pranz traditional (meniu fix) la bordul vasului. Vom face o oprire la plaja Titop pentru relaxare sau pentru o plimbare cu caiacul (optional). Vom reveni pe vasul de croaziera unde ne vom delecta cu un spectacol de gatit mancaruri traditionale. La ora 18:30 vasul va ancora in Cong Do unde va ramane pentru innoptare. Doritorii se pot bucura de o sedinta de masaj (este necesara rezervare prealabila). Cina traditionala (meniu fix) la bordul vasului.
Ziua 9: HALONG BAY – HANOI – SIEM REAP (zbor) Mese: mic dejun, pranz
Dimineata devreme (ora 06:30) vom participa la un curs de Taichi - unul din cele mai eficiente tipuri de exercitii fizice si psihice din lume. La ora 07:00 vom servi o gustare in salonul de mic dejun al vasului. In continuare vom explora grota Thien Canh Son, in barcute de bambus conduse de localnici si vom reveni pe vas pentru un pranz servit foarte devreme. In jurul orei 11:00 debarcam si plecam spre aeroportul din Hanoi pentru imbarcare pe cursa spre Siem Reap. Sosire in Siem Reap, transfer si cazare la hotel Kingdom Angkor 3* sau similar.
Ziua 10: SIEM REAP - complexul Angkor Mese: mic dejun, cina
Mic dejun. Ziua de astazi este dedicata vizitei unuia din cele mai frumoase si fascinante locuri de pe pamant: complexul Angkor, simbolul Cambodgiei, principala atractie a tarii, motiv pentru care ocupa un loc de cinste pe steagul national. Cele mai mari si cunoscute “orase fortificate” sunt Angkor Thom si Angkor Wat. Vom incepe cu Angkor Thom, in traducere “marele oras”, un oras fortificat ale carui porti se deschid spre o padure de 203 hectare. Vom admira Templul Bayon cu multitudinea de turnuri cu figuri, Terasa Regelui Lepros si Terasa Elefantilor, de unde regele vorbea curtii si privea evenimentele din piata regala, Templul Prohm - lasat in intregime asa cum a fost descoperit, unul din cele mai pitoresti locuri din intregul ansamblu. Dupa amiaza este dedicata obiectivului Angkor Wat, in traducere “oras templu”, probabil cea mai mare structura religioasa din lume. Cina va fi servita la un restaurant local cu participare la un spectacol traditional al Khmerilor.
Ziua 11: SIEM REAP - complexul ANGKOR Mese: mic dejun
Mic dejun. Vom pleca spre “bijuteria” complexului Angkor, templul Banteay Srey. Asa numita “Citadela a femeilor”, acesta este cel mai bine conservat templu din Cambodgia. Vom putea admira unele din cele mai frumoase exemplare ale artei traditinale khmere. Templul Banteay Srey este unic datorita gresiei roz din care este construit, fiind recunoscut pentru minunatele basoreliefuri care il infatiseaza pe zeul hindus Shiva. In drum spre templu, ne vom opri in satele localnicilor si vom avea ocazia sa aflam mai multe informatii despre viata de zi cu zi a acestora. Vom vizita si Muzeul Minelor. Revenim in Siem Reap pentru cazare.
Ziua 12: SIEM REAP – BANGKOK (zbor) Mese: mic dejun
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru imbarcare pe zbor Siem Reap – Bangkok. Sosire la Bangkok in jurul pranzului, transfer la hotel Mandarin 4* sau similar. Timp liber pentru plimbari individuale si shopping.
Ziua 13: BANGKOK Mese: mic dejun
Mic dejun. Tur de oras de jumatate de zi in Bangkok cu ghid local. Vom vizita templele Wat Traimit (Buddha de Aur - statuie din aur masiv inalta de 3 metri si greutate de 5 tone si jumatate), continuam cu Wat Pho (Buddha Culcat - statuie gigantica, suflata cu aur, de 15 metri inaltime si de 46 metri lungine, cu talpi frumos incrustate in sidef) si Wat Benjamaborpit (Templul de marmura). Ziua continua cu vizita la Marele Palat, cea mai frumoasa marturie a vechiului regat siamez si resedinta regilor Thailandei. Dupa amiaza, timp liber pentru cumparaturi. Seara, optional, cina la restaurantul unui zgarie nori cu platforma rotativa.
Ziua 14: BANGKOK - piata plutitoare Damnoen Saduak (optional) Mese: mic dejun
Mic dejun. Timp liber pentru cumparaturi sau, optional, excursie la piata plutitoare Damnoen Saduak. Excursia va incepe dimineata devreme cu vizita la cea mai cunoscuta piata plutitoare din Thailanda, situata la aproximativ 100 km de Bangkok. In drum, vom admira campurile de orez, orhidee si plantatiile de cocos si vom opri intr-un sat traditional pentru a vedea cum se face zaharul brun. Intoarcere in Bangkok. Seara, va propunem optional, o cina bufet la un restaurant care se afla pe o nava de croaziera thailandeza, croaziera fiind pe raul Chao Phraya. Se vor servi mancaruri traditionale si internationale, iar spectacolul va cuprinde muzica live.
Ziua 15: BANGKOK – ISTANBUL – BUCURESTI Mese: mic dejun
Mic dejun. Dimineata devreme check-out si transferul catre aeroport. Imbarcare pe cursa TURKISH AIRLINES cu destinatia Bucuresti (schimbarea cursei la Istanbul). Decolare din Bangkok la ora 07:50 (grupul din 06.10) sau la ora 09:20 (grupul din 14.11). Sosire la Bucuresti la ora 20:00.
• transport cu avionul Bucuresti - Ho Chi Minh si Bangkok - Bucuresti cu compania TURKISH AIRLINES (schimbarea curselor la Istanbul);
• transport cu avionul 4 curse interne: Ho Chi Minh - Danang, Danang - Hanoi, Hanoi - Siem Reap, Siem Reap - Bangkok cu companii locale;
• 13 nopti cazare in hoteluri de 3* si 4*: 2 nopti in Ho Chi Minh, 3 nopti in Danang, 1 noapte in Hanoi, 1 noapte pe vas de croaziera in Halong Bay, 3 nopti in Siem Reap, 3 nopti in Bangkok;
• 13 mic dejunuri, 6 mese de pranz (zilele 3, 4, 5, 7, 8,9), 3 cine (zilele 2, 8, 10);
• tururi de oras cu autocar si ghid local in Ho Chi Minh, Hoi An, Hanoi, Bangkok;
• excursie la piata plutitoare Cai Be;
• excursie la tunelurile Cu Chi;
• croaziera in Halong Bay;
• vizita complexului Angkor (2 zile);
• intrarile la obiectivele turistice mentionate in program;
• insotitor roman de grup;
• taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari);
• taxa de viza si procesare acte pentru viza Vietnam (poate suferi modificari).
Nota: Taxa de viza si taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna martie 2023. In situatia majorarii de catre consulat sau de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data aplicarii pentru viza sau a emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR CURSE INTERNATIONALE (ore locale):
Grup 06.10
06.10.2023 Bucuresti 21:35 – Istanbul 23:05 durata zborului: 01h30min
07.10.2023 Istanbul 01:50 – Ho Chi Minh 16:05 durata zborului: 10h15min
20.10.2023 Bangkok 07:50 – Istanbul 13:55 durata zborului: 10h05min
20.10.2023 Istanbul 19:00 – Bucuresti 20:15 durata zborului: 01h15min
Grup 14.11
14.11.2023 Bucuresti 21:20 – Istanbul 23:40 durata zborului: 01h20min
15.11.2023 Istanbul 02:05 – Ho Chi Minh 16:15 durata zborului: 10h10min
28.11.2023 Bangkok 09:20 – Istanbul 16:20 durata zborului: 10h00min
28.11.2023 Istanbul 19:45 – Bucuresti 20:00 durata zborului: 01h15min
• taxa de viza Cambodgia: 35 USD/persoana, se achita la sosirea pe aeroportul din Siem Reap (tarif informativ);
• taxa de viza Thailanda: 2200 THB (cca 70 EUR)/persoana, se achita la sosirea pe aeroportul Bangkok;
• asigurarea medicala de calatorie (optionala);
• asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
• bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): 60 USD/persoana – se practica in tarile vizitate, se achita insotitorului de grup la sosirea in Vietnam;
• excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
• bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.
EXCURSII OPTIONALE (minim 25 participanti, preturi informative):
• Excursie la Hue, vechea capitala a Vietnamului: 120 Euro/persoana (include si masa de pranz)
• Piata plutitoare Damnoen Saduak: 80 Euro/persoana;
• Cina la restaurantul unui zgarie nori cu platforma rotativa: 60 Euro/persoana;
• Cina si plimbare pe raul Chao Phaya: 75 Euro/persoana.
GRUP MINIM:
25 persoane. Pentru un grup de 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 75 EURO/ persoana. Pentru un grup de 15-19 persoane, pretul se majoreaza cu 110 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 15 participanti, pretul se recalculeaza sau circuitul se reprogrameaza. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 15 participanti cu 40 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
• 20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
• 30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Nota: Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral. In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
• 10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
• 20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 30 zile inaintea plecarii;
• 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, inclusiv in cazul infectarii cu SARS-COV2, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
ACTE NECESARE PENTRU OBTINEREA VIZEI VIETNAM:
✓ paginile cu fotografia si datele din pasaport scanate color.
✓ o fotografie tip pasaport scanata
ACTE NECESARE PENTRU OBTINEREA VIZEI CAMBODGIA (viza se obtine pe aeroportul Siem Reap):
✓ o fotografie tip pasaport.
ACTE NECESARE OBTINERII VIZEI THAILANDA (viza se obtine pe aeroportul Bangkok):
✓ pasaport electronic valabil cel putin 6 luni de la data plecarii (plus o copie pasaport)
✓ bilet de avion
✓ voucher cazare
✓ fotografie recenta (nu mai veche de 6 luni) dimensiune 4cm x 6 cm
✓ formularul de viza
✓ taxa de viza 2200 THB (se achita cash in THB)
✓ fiecare aplicant trebuie sa faca dovada ca detine cash contravaloarea a 10.000 THB de persoana (aproximativ 300 euro sau usd per persoana)
IN CAZUL NEOBTINERII VIZEI se aplica penalizarile stipulate la paragraful „conditii de anulare/penalizari”.
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI):
25 EURO/adult /dus-intors si 10 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI
30 EURO/adult/dus-intors si 10 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasul TARGOVISTE
40 EURO/adult/dus-intors si 15 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU
45 EURO/adult/dus-intors si 15 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PREDEAL, SLOBOZIA
50 EURO/adult/dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, CALARASI
55 EURO/adult/dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele FOCSANI, SLATINA
60 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele CONSTANTA, CARACAL
65 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele CRAIOVA, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS
75 EURO/adult/dus-intors si 35 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele TULCEA, BACAU
80 EURO/adult/dus-intors si 35 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS
95 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasul TG MURES
Nota: Serviciul de transfer privat este valabil in limita locurilor disponibile la momentul rezervarii.
OBSERVATII:
• DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT; 2 fotografii tip pasaport;