MADEIRA Insula Gradina si city break la Lisabona

MADEIRA Insula Gradina si city break la Lisabona

Plecari: 25.07, 01.08, 22.08, 05.09.2019 (10 zile/ 9 nopti)

 

Insula Madeira este situata in Oceanul Atlantic, nu departe de Europa si alcatuieste impreuna cu micuta insula Porto Santo un arhipelag renumit pentru oamenii prietenosi, frumusetea naturala de exceptie si climatul desosebit de bland, ca o eterna primavara. Insula Madeira este un adevarat paradis natural, cu peisaje spectaculoase pline de culoare, cu o vegetatie luxurianta si o fauna unica in lume, de aceea este numita si „Insula gradina”. Traditiile insulei vizibile in aspectul cladirilor vechi, muzee, biserici si chiar in produsele traditionale precum vinul de Madeira si broderiile se pastreaza de secole si merita toata atentia calatorului care viziteaza aceste locuri.

 

PRET/persoana: 1198 EURO (loc in camera dubla)
Primul copil 2 – 6,99 ani in camera cu 2 adulti (pat suplimentar): 920 EURO
Primul copil 7 – 11,99 ani in camera cu 2 adulti (pat suplimentar): 1060 EURO
Supliment camera single: 350 EURO / persoana

  • PROGRAM
  • SERVICII INCLUSE
  • NU SUNT INCLUSE
  • EXCURSII OPTIONALE

Ziua 1: BUCURESTI – LISABONA
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Otopeni, ora 17:30 pentru imbarcare pe zborul companiei BLUE AIR spre Lisabona. Decolare din Bucuresti la ora 19:30, sosire in Lisabona la ora locala 22:10. Transfer si cazare la hotel Exe Liberdade 3* sau similar.

 

Ziua 2: LISABONA – MADEIRA. TUR DE ORAS FUNCHAL
Mic dejun la hotel. Transfer la aeroportul din Lisabona pentru imbarcare pe zborul companiei TAP spre Madeira. Decolare din Lisabona la ora 10:40, aterizare in Madeira la ora 12:25, dupa care vom face un tur de oras in Funchal, capitala insulei Madeira, oras situat intr-un golf inconjurat de munti. Vom vizita gradina botanica, una dintre atractiile principale ale acestui tur. Specii endemice de flori din insula Madeira si alte plante exotice pot fi admirate in toata splendoarea lor. Urmatoarea oprire este la piata locala “Dos Lavradores” unde veti putea vedea cateva din produsele locale specifice pentru Madeira: fructe si plante tropicale, orhidee, produse de artizanat, piata de peste. Urmatoarea oprire este la o fabrica de broderii unde vom putea observa diversele etape ale procesului de fabricatie. In incheierea turului va invitam sa vizitati o crama de vinuri pentru a degusta faimosul vin de Madeira; turul orasului Funchal dureaza aproximativ 3 ore. Transfer si cazare la hotel Four Views Monumental Lido 4* sau similar.

 

Ziua 3: EXCURSIE OPTIONALA CABO GIRAO SI PORTO MONIZ (105 km)
Mic dejun. Excursie optionala la Porto Moniz si Cabo Girao: prima oprire este la Camara de Lobos, un pitoresc sat pescaresc situat in apropierea orasului Funchal, care a fost pictat chiar de Winston Churchill in timpul sederii sale in Madeira. Aceasta este si cea mai importanta zona viticola din Madeira, iar terasele cu vita de vie sunt amenajate pe panta muntelui. Pe masura ce urcam spre zonele mai inalte, plantatiile cu vita de vie sunt inlocuite de cele cu bananieri. Vom urca pana la punctul panoramic Cabo Girao (580 m), cel mai inalt promontoriu din Europa. Continuam de-a lungul coastei sudice a insulei catre Ribeira Brava si valea Serra d’Agua unde vom opri pentru masa de pranz in satul Sao Vicente. Dupa pranz, vom continua vizita insulei cu Porto Moniz, un mic sat situat pe coasta de nord renumit pentru piscinele naturale formate de rocile vulcanice si pentru uimitoarele cascade. Cazare.

 

Ziua 4: EXCURSIE OPTIONALA EIRA DE SERRADO SI MONTE (38 km)
Mic dejun. Excursie optionala la Eiro do Serrado si Monte. De la Eira do Serrado putem admira o priveliste spectaculoasa asupra satului Curral das Freiras situat intr-o vale inconjurata de munti poate. Urmatoarea oprire este in Monte, destinatia favorita a vizitatorilor insulei inca din sec al XIX-lea. Monte este situat pe varful unui deal, deasupra orasului Funchal si cea mai notabila atractie a sa este biserica in interiorul careia se afla mormantul lui Carol I, ultimul imparat al imperiului AustroUngar. La intoarcere aveti sansa unei experiente inedite in care transportul si distractia se combina pentru a oferi o senzatie unica (optional, contra cost): in Monte se foloseste un vehicul inedit pentru a cobori dealul: o combinatie ciudata intre un cos impletit de rachita si o sanie. Sania este manevrata de doi carreiros (carausi) pe o distanta de aprox 2 km si
poate atinge viteze de 50 km/h. Acest mijloc de transport dateaza din 1850, inainte ca pe acest deal sa fie construit funicularul. Intoarcere la hotel, cazare.

 

Ziua 5: EXCURSIE OPTIONALA CAMACHA SI SANTANA (102 km)
Mic dejun. Excursie optionala Camacha – Santana: prima oprire este in Camacha, una dintre cele mai mari asezari din interiorul insulei si centrul productiei obiectelor din rachita. Vom opri pentru a vedea un atelier si procedeul de fabricatie al diverselor produse din rachita. In continuare vom urca spre Pico de Arieiro (1810 m) de unde – intr-o zi senina – se pot vedea nordul, sudul si centrul insulei. Urmatoarea oprire este la Ribeiro Frio pentru a vedea o crescatorie de pastravi. Santana este probabil cel mai tipic sat de pe insula; aici vom vedea casele traditionale colorate cu acoperis din stuf. La intoarcerea in Funchal vom opri in Machico, al doilea oras ca marime din Madeira, asezat intre mare si munte; acesta este locul in care au debarcat primii navigatori portughezi care au ajuns pe insula, in 1419. Intoarcere in Funchal si cazare.

 

Ziua 6: CROAZIERA OPTIONALA CU CATAMARANUL
Mic dejun. Optional, croaziera pe mare cu catamaranul: din Funchal catamaranul pleaca spre Cabo Girao, trecand pe langa tarmul orasului Funchal cu zona Lido, Praia Formosa, Camara de Lobos. La Cabo Girao ne oprim pentru baie sau pentru relaxare pe vas. La intoarcerea spre Funchal este foarte posibil sa vedem delfinii care s-ar putea sa ne urmeze in timpul calatoriei. Intoarcere la hotel, cazare.

 

Ziua 7: OPTIONAL , DRUMETIE LEVADAS SI FUNCHAL BY NIGHT
Mic dejun. Optional, drumetie pe traseul Rabaçal. Drumetiile montane pe langa asa numitele “levadas” sunt o activitate caracteristica pentru Madeira. Levadas sunt niste apeducte construite in urma cu 100 de ani, cu scopul de a aduce apa din munti. Traseul drumetiilor este pe langa aceste canale de irigatii. Aceasta activitate unica poate fi experimentat doar in Madeira, iar peisajele sunt incredibile, cu foarte multa verdeata si numeroase cascade. In drum spre coasta de vest a insulei vom face o oprire in Encumeada inainte de a incepe drumetia in Rabacal (zona naturala protejata). Dupa o drumetie de aprox 3 ore de-a lungul a doua „levadas” mai scurte cu peisaje remarcabile si cascade, vom face o scurta vizita in micuta localitate Calheta situata pe coasta sud-vestica a insulei. Pentru aceasta excursie este necesar sa aveti incaltaminte pentru drumetie pe munte. Optional, seara, puteti participa la o cina traditional la un restaurant local unde veti degusta „Espetada”, fel de mancare traditional (carne de vita cu ierburi aromatice) si veti asista la un spectacol cu muzica si dansuri specifice. Dupa cina, vom face o oprire pentru a admira panorama orasului Funchal in timpul noptii.

 

Ziua 8: TIMP LIBER IN MADEIRA
Mic dejun la hotel. Timp liber pentru relaxare si odihna. Cazare la hotel in Funchal.

 

Ziua 9: MADEIRA – LISABONA
Mic dejun la hotel. Timp liber. Eliberarea camerelor la ora 12:00. In jurul orei 15:30 transfer la aeroportul din Madeira pentru imbarcare pe zborul companiei TAP cu decolare la ora 18:35. Sosire in Lisabona la ora 20:10. Transfer si cazare la hotel Exe Liberdade 3* sau similar in Lisabona.

 

Ziua 10: LISABONA – BUCURESTI
Mic dejun la hotel. Timp liber in Lisabona pentru vizite pe cont propriu, shopping sau plimbare in centrul orasului impreuna cu insotitorul de grup (transportul nu este inclus). Eliberarea camerelor de hotel la ora 12:00 si depozitarea bagajelor la camera de bagaje. Transfer la aeroportul din Lisabona pentru imbarcare pe zborul companiei Blue Air spre Bucuresti cu decolare la ora 23:30. Sosire in Bucuresti la ora 05:40 dimineata, a doua zi.

• transport cu avionul Bucuresti – Lisabona – Bucuresti cu compania Blue Air;
• transport cu avionul Lisabona – Madeira – Lisabona cu compania TAP Portugal;
• 9 nopti cazare cu mic dejun, astfel: 2 nopti in Lisabona la hotel de 3* si 7 nopti in Funchal – Insula Madeira la hotel de 4* in camera standard;
• transferuri aeroport Lisabona – hotel – aeroport Lisabona;
• transferuri aeroport Madeira – hotel – aeroport Madeira;
• turul orasului Funchal – capitala Insulei Madeira (aproximativ 3 ore);
• biletul de intrare la gradina botanica;
• insotitor roman de grup;
• taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari).

 

Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna februarie 2019. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.

 

ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
25.07, 01.08, 22.08, 05.09: Otopeni 19:30 – Lisabona 22:10 durata zbor: 4 ore si 40 minute
26.07, 02.08, 23.08, 06.09: Lisabona 10:40 – Madeira 12:25 durata zbor: 1 ora si 45 minute
02.08, 09.08, 30.08, 13.09: Madeira 18:35 – Lisabona 20:10 durata zbor: 1 ora si 35 minute
03.08, 10.08, 31.08, 14.09: Lisabona 23:30 – Otopeni 05:40 durata zbor: 4 ore si 10 minute

• asigurarea medicala de calatorie (optionala);
• asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
• taxa de oras in Lisabona: 1 Euro/ persoana/ noapte, se achita de catre turisti la receptia hotelului;
• biletele de intrare la obiectivele turistice;
• bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): 25 EURO/ persoana, se practica in tarile vizitate, se achita la sosirea in tara de destinatie;
• excursiile optionale (Cabo Girao si Porto Moniz, Eira do Serrado si Monte, Camacha si Santana, catamaran, drumetie levadas, Funchal by night);
• bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.

Cabo Girao & Porto Moniz cu pranz inclus: 55 EURO/persoana. Pretul este valabil pentru minim 20 persoane participante si include transport cu autocarul, ghid local, asistenta in limba romana, masa de pranz. Nu sunt incluse biletele de intrare la obiectivele turistice.
Croaziera pe mare cu catamaranul: 40 EURO/persoana. Pretul nu include transferul.
Funchal by night cu cina si spectacol: 45 EURO/persoana. Pretul este valabil pentru minim 20 persoane participante.
Camacha & Santana cu pranz inclus: 55 EURO/persoana. Pretul este valabil pentru minim 20 persoane participante si include transport cu autocarul, ghid local, asistenta in limba romana si masa de pranz. Nu sunt incluse biletele de intrare la obiectivele turistice.
Drumetie Levadas: 40 EURO/persoana. Pretul este valabil pentru minim 20 persoane participante si include transport cu autocarul, ghid local, asistenta in limba romana. Nu este inclus picnicul: aprox 8 EURO/ persoana.


Formular de contact

Numele si prenumele:
Telefon:
Adresa de email:

Adauga mesaj / comanda:

Informatiile marcate cu sunt obligatorii pentru procesarea mesajului.

Pentru a activa aceasta functionalitate va rugam sa acceptati utilizarea fisierelor de tip "cookies"

Recenzii

Opinia turistilor

Fii primul care adauga o recenzie!

Doresc sa ma contactati pentru:

Am citit si sunt de acord cu Termeni si Conditii generale