Revelion in Singapore

Revelion in Singapore

 

Perioada: 26 Decembrie 2018-3 Ianuarie 2019

 

Hotel Marina Mandarin 5* Singapore      

Beneficiind de o pozitionare excelenta oferind acces direct la circuitul de oras al Formulei 1 si Marina Square, aflat la o scurta distanta de mers de cele mai populare atractii turistice precum Esplanada, Gradinile si Roata Panoramica–Hotelul Marina Mandarin este unul dintre cele mai bune hoteluri ale vibrantei metropole. Camerele deluxe se bucura de un iluminat cald, natural datorita ferestrelor din podea pana in tavan ce ofera spectaculoase privelisti panoramice asupra zonei Marinei. Acestea sunt modern mobilate fiind dotate cu wi-fi gratuit, TV cu plasma de diametru mare, smartphone cu acces la date 4G si apeluri gratuite local, sticle cu apa minerala (zilnic), facilitati pentru prepararea ceaiului si a cafelei, seif electronic, minibar.

 

Oferta este valabila in limita locurilor disponibile!

 

  • Program
  • Servicii incluse
  • Nu sunt incluse
  • Excursii optionale

26 Decembrie | Bucuresti–Istanbul–Singapore

Intalnire cu reprezentantul agentiei pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 19:15, pentru imbarcare pe zborul Companiei Turkish Airlines TK1046 cu destinatia Istanbul. Decolare la ora 21:15 si sosire in Istanbul la ora 23:50. Scurta escala si imbarcare pe zborul TK54 cu destinatia Singapore cu decolare la ora 01:55.

 

27 Decembrie | Singapore

Sosire pe aeroportul din Singapore la ora 17:30. Intalnire cu ghidul local si transfer la hotel cu autocarul pentru cazare. Singapore este o metropola moderna foarte curata, inconjurata de parcuri verzi si atent ingrijite. In Singapore, mancarea este considerata atractie culturala, ea fiind foarte importanta pentru identitatea nationala. Pentru o experienta iconica singaporeza mergeti la unul dintre faimoasele “hawker centers”, comandati cateva sticle de bere Tiger si afundati-va intr-o multitudine de feluri de mancare asiatica. Daca exista un lucru mai stylish decat barurile si restaurantele, acestea sunt mall-urile si boutiqurile care au facut din Singapore un sinonim pentru cumparaturi extravagante. Cazare Hotel Marina Mandarin 5* camere deluxe, ideal localizat in Marina Bay sau similar.

 

28 Decembrie | Singapore Tur de oras

Mic dejun. Turul de oras din acesta zi va fi o experienta contrastanta intre nou si vechi. Experimentam istoria, cultura si stilul de viata al incitantului Singapore. Vom trece prin cartierul Colonial pentru a admira Padang, centrul districtului de afaceri. Esplanade Theatres, cladire situata de-a lungul Golfului Marina Bay, scopul constructiei fiind de a gazdui spectacole de arta. Statuia Merlion, simbolul orasului, o creatura imaginara cu cap de leu si trup de peste, care reprezinta originile umile ale orasului ca sat pescaresc. Parlamentul, Curtea Suprema si Primaria orasului, Templul Thian Hock Keng. Continuam cu unul dintre cele mai vibrante si autentice districte, Little India si terminam cu faimoasa Gradina Botanica numita de revista Times drept cea mai frumoasa Jungla Urbana din Asia. Dupa-amiaza, timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Marina Mandarin 5* camere deluxe, ideal localizat in Marina Bay sau similar.

 

29 Decembrie | Singapore–Insula Sentosa

Mic dejun. Timp liber la dispozitie, sau, optional, Excursie pe insula Sentosa. De pe Muntele Faber se traverseaza cu telecabina pana pe Insula Sentosa, privelistea asupra orasului fiind coplesitoare. La doar 15 minute de oras, "zona de joaca preferata a Asiei”, gazduieste plaje cu nisip auriu, o gama larga de atractii tematice, spa-uri renumite mondial, vegetatie luxurianta, resedinte luxoase, terenuri de golf. Vom vizita: Images of Singapore-o expeditie in istoria si cultura locala, realizata prin mijloace electronice, S.E.A. Aquarium de la Resort World Singapore. Intoarcerea la hotel. Dupa amiaza, timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Marina Mandarin 5* camere deluxe, ideal localizat in Marina Bay sau similar.

 

30 Decembrie | Singapore-Malacca

Mic dejun. Timp liber sau optional excursie la Malacca. Situata in partea de sud a peninsulei Malaeziene, Malacca este cel mai vechi oras al Malaeziei. Cu canalele silentioase si inundate de o lumina difuza, cu strazile inguste decorate cu temple vechi si boutiquri gazduite de case, foarte putine locuri din Asia de sud-est ofera imagini romantice ale trecutului precum Malacca. Fosta colonie Portugheza, Olandeza si Britanica, Malacca face parte din patrimoniul UNESCO. Vizitam: Piata Olandeza cu ale sale atractii: Biserica lui Hristos, cea mai veche biserica protestanta din Malaezia, Fantana, situata in centrul pietei, cladita de britanici in memoria Reginei Victoria, Turnul cu Ceas care se ridica impresionant in apropierea Fantanii. Continuam cu Templul Cheng Hoon Teng, cel mai vechi templu functional chinez in Malaezia, fondat in 1645. Porta de Santiago, dovada evidenta a ocupatiei Portugheze, Biserica Sfantul Paul, locul unde Francisc Xaveriu a infiintat prima scoala moderna din Malaezia. Dupa un pranz traditional, veti avea timp sa va plimbati de-a lungul strazii Jonker, faimoasa pentru antichitatile malaeziene. Intoarcerea la hotel se va face cu autocarul. Cazare Hotel Marina Mandarin 5* camere deluxe, ideal localizat in Marina Bay sau similar.

 

31 Decembrie | Singapore La Multi Ani 2019 !

Mic dejun. Timp liber pentru cumparaturi. Singapore e un port duty free unde puteti face cumparaturi: covoare din India, bijuterii, cosmetice, electronice si electrocasnice, matasuri. Orchard Road este artera principala pentru cumparaturi. Este un loc cu numeroase mall-uri, care gazduiesc magazine incepand de la branduri celebre si case de moda pana la magazine modeste. Seara, optional, Petrecerea de Revelion la hotel. Tarif: 180 €/adult, 90 €/copil 2-11,99 ani. Include: Cina festiva de revelion tip bufet la Aquamarine Cafe si Petrecerea de Revelion la Atrium Lounge Package A care include: 2 pahare de bautura (la alegere din bere la draft/vinul casei/spirtuase/racoritoare), snack, program de animatie cu DJ. Cazare Hotel Marina Mandarin 5* camere deluxe, ideal localizat in Marina Bay sau similar.

 

1 Ianuarie 2019 | Singapore Gardens by the Bay

Mic dejun. Astazi va sugeram o vizita impreuna cu insotitorul grup la Gradinile Nationale–Gardens by the Bay (biletele de intrare se achita individual la fata locului). Aici puteti vizita renumitele sere climatizate Flower Dome si Cloud Forest, principalele atractii ale gradinii alaturi de gradinile verticale Supertrees. Flower Dome este o sera uriasa care reproduce un climat mediteraneean rece-uscat al regiunilor din Africa de Sud, California, Spania si Italia. Aici veti putea vedea specii rare precum Baobabul, Copacul Fantoma din Madagascar si un maslin de peste 1000 de ani. In Cloud Forest veti fi uimiti de cea mai mare cascada de interior din lume care sa revarsa prin vegetatia luxurianta. Puteti face o plimbarea de-a lungul OCBC Skyway care va va aduce in cele din urma la inaltimile Supertrees care ofera o panorma deosebita asupra gradinilor si a orasului Singapore de la 22 m inaltime. Seara, incepand cu ora 18:00, optional, Night Safari. Primul Night Safari din lume, organizat pe o suprafata de peste 40 de hectare de jungla secundara, va va dezvalui imediat dupa apus misterul si drama din jungla tropicala cu efecte uimitoare ! Veti avea astfel ocazia sa vedeti o multumie de animale nocturne, de la pradatori feroce la animale timide, la lumina discreta a lunii. Calatoria prin jungla se va face in deplina siguranta, la bordul trenuletului Tram Safari Experience, de la est la vest. Vom trece prin rezervatii naturale si habitate care reproduc mediul natural de la poalele muntilor Himalaya, Padurile din Asia de Sud Est sau subcontinentul Indian. La terminarea turului din trenulet, ghidul ne va acompania pe un traseu pietonal si vom avea astfel ocazia sa vedem animalele de la o mai mica distanta. Intoarcere la hotel. Cazare Hotel Marina Mandarin 5* camere deluxe, ideal localizat in Marina Bay sau similar.

 

2 Ianuarie 2019 | Singapore Round Island Tour-Istanbul

Mic dejun. Eliberarea camerelor de hotel. Timp liber la dispozitie pentru shopping sau optional excursie Round Island Tour. Aceasta excursie ne propune sa vizitam Singapore in totalitate, sa ne deplasam putin mai departe de cararile turistice cunoscute si sa descoperim diversitatetea si cultura locala a acestui mic stat. Calatoria incepe cu o plimbare prin piata de fructe unde gasim delicioase fructe tropicale proaspete. Urmatoare oprire este la Barajul Kranji, unde armata japoneza a debarcat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru a cucerii fortareata aliatilor din Singapore. Aflam mai multe despre rolul jucat de Singapore pe teatrul de operatiuni din Pacific si vizitam monumentul ridicat in memoria soldatilor cazuti la datorie in timpul acestui conflict. Dupa pranz ne intoarce in centrul orasului si vizitam Templul Dealul Luminos (Bright Hill), care este cel mai mare templul budist din Singapore. Continuam excursie si ne indreptam catre est unde facem o prima oprire la Tampines si apoi in satul Changi, pentru a descoperi modul de viata relaxat al localnicilor, la o lume distanta de agitatia de Orchard Road. Seara, transfer catre aeroport si imbarcare pe zborul Companiei Turkish Airlines TK55 cu destinatia Istanbul. Decolare din Singapore la ora 23:40.

 

3 Ianuarie 2019 | Istanbul-Bucuresti

Sosire in Istanbul la ora 06:15. Imbarcare pe zborul TK1043 cu destinatia Bucuresti Otopeni, cu decolare la 08:15 si sosire pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 08:35. Sfarsitul pachetului de servicii.

 

• Ghid roman insotitor
• Zboruri Bucuresti => Singapore => Bucuresti, Compania Turkish Airlines via Istanbul
• Transferuri aeroport-hotel-aeroport
• Cazare 6 nopti cu mic dejun la Hotel Marina Mandarin Singapore 5* camere deluxe ideal localizat in Marina Bay, sau similar
• Tur de oras Singapore cu ghid local
• Tururi si vizite pietonale cu insotitorul de grup

 

Plecare din: Bucuresti Otopeni
Transferuri gratuite din orasele:
• Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
• Iasi, Tg Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni
• Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti
• Sibiu, Rm Valcea, Pitesti

Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic ! Ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.

 

• Taxele de aeroport si combustibil, 499 €/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor de avion)
• Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno
• Biletele de intrare la obiectivele turistice, excursiile optionale, bacsisurile
• Petrecerea de Revelion la Hotel, se rezerva la inscriere: 180 €/adult si 90 €/copil 2-11, 99 ani. Include: Cina festiva de revelion tip bufet la Aquamarine Cafe si Petrecerea de Revelion la Atrium Lounge Package A care include: 2 pahare de bautura (la alegere din bere la draft/vinul casei/spirtuase/racoritoare), snack, program de animatie cu DJ.

 

Night Safari:

55 €/adult, 28 €/copil 2-11,99 ani. Include: transport autocar dus-intors, ghid local, safari, insotitor roman de grup.

 

Excursie optionala de 1 zi cu ghid local la Malacca:

100 €/adult, 50 €/copil 2-11,99 ani Include: transport autocar, ghid local, pranz,  insotitor roman de grup.

 

Excursie optionala in Insula Sentosa:

95 €/adult, 48 €/copil 2-11,99 ani. Include: transport autocar local, ghid local, plimbare cu telecabina, SEA Aquarium si „Images of Singapore”.

 

Round Island Tour:

80 €/adult, 40 €/copil 2-11,99 ani. Include transport autocar local, ghid local, insotitor de grup.

 

 

 


Formular de contact

Numele si prenumele:
Telefon:
Adresa de email:

Adauga mesaj / comanda:

Informatiile marcate cu sunt obligatorii pentru procesarea mesajului.

Pentru a activa aceasta functionalitate va rugam sa acceptati utilizarea fisierelor de tip "cookies"
Doresc sa ma contactati pentru:

Am citit si sunt de acord cu Termeni si Conditii generale