SEJUR Valencia si Costa del Azahar

SEJUR Valencia si Costa del Azahar

VALENCIA - Bine ati venit in “Orasul Viitorului”! Valencia, al treilea oras ca marime din Spania, este un oras “viguros” si “curajos” (dupa cum ii spune si numele) care va va uimi inca de cum veti ajunge: climat bland mediteranean; monumente istorice si religioase remarcabile aflate foarte aproape unele de altele; stradute minunate asemanatoare cu niste coridoare; piatete ascunse vederii de porti majestuoase; restaurante si cafenele fascinante; nenumarate muzee si parcuri care mai de care mai interesante si...sa nu uitam...frumoasa plaja si portul natural. E greu sa descrii in cateva cuvinte ceea ce aceasta “bijuterie” va poate oferi asa ca va invitam sa o descoperiti alaturi de noi....


COSTA DEL AZAHAR – sau “Coasta florilor de portocal”, asa cum mai este cunoscuta, se intinde intre Valencia si Castellon. Costa del Azahar este formata din peste 120 km de plaje intinse si beneficiaza de acelasi climat bland mediteranean.....este o adevarata placere sa te relaxezi la plaja si sa te scufunzi in apele de un albastru intens.... Cea mai cunoscuta statiune de pe coasta este Peniscola – o statiune atragatoare care imbina plajele intinse cu istoria si cultura. Orasul Vechi este plin de stradute inguste si pitoresti, pline de magazine si restaurante cochete, si toate par ca duc catre Castelul din Peniscola care, inaltandu-se semet de pe un promontoriu, pare ca ne supravegheaza si ne asigura ca sejurul nostru la plaja va fi perfect!

 

Sejur 8 zile / 7 nopți

 

Plecare Adult in camera dubla Al 3-lea adult in camera dubla pat supl Copil 2-11,99 ani cu 2 adulti in camera Adult in camera single
15.09.2020 599 euro+taxe 559 euro+taxe 499 euro+taxe 739 euro+taxe
06.10.2020 499 euro+taxe 459 euro+taxe 399 euro+taxe 619 euro+taxe

 

Oferta este valabila in limita locurilor disponibile.

  • PROGRAM
  • SERVICII INCLUSE 
  • SERVICII NEINCLUSE 
  • EXCURSII OPTIONALE

Ziua 1 | Bucuresti-Valencia
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 05:00, pentru imbarcare pe zborul Companiei Blue Air 0B113 cu destinatia Valencia. Decolare din Bucuresti la ora 07:00, sosire in Valencia la ora 09:40. Suntem in Valencia, unul dintre cele mai vibrante, cosmopolite si inovatoare metropole, al treilea oras ca marime din Spania si unul dintre putinele care pastreaza intre zidurile sale viata secolelor demult apuse, alaturi de constructii impresionante, futuriste si ingenioase. Intalnire cu ghidul local pentru un tur de oras de jumatate de zi care include zona portului, Orasul Artelor si Stiintelor (exterior)–pe care ati avut ocazia sa il vedeti in 2015 in filmul “Tomorrowland”-dar si orasul vechi–El Carmen, locul de origine al celor mai importante cladiri. Incepem cu Lonja de la Seda (Bursa Matasii)–obiectiv inclus pe lista patrimoniului UNESCO, considerat cel mai bine conservat exemplu al arhitecturii gothice tarzii, si continuam cu Catedrala, care te copleseste prin maretia ei, si Biserica Sfanta Maria care adaposteste-dupa cum sustine chiar Vaticanul-autenticul Graal. In turul nostru vom trece si prin Piata Fecioarei Maria in centrul careia troneaza fantana lui Neptun, Mercado Central (Piata Centrala)–una dintre cele mai mari si vechi piete din Europa si multe altele care ne vor incuraja sa exploram mai mult acest oras. Dupa-amiaza timp liber la dispozitie. Cazare la Hotel Checkin Valencia 4* sau similar Valencia.

 

Ziua 2 | Valencia
Mic dejun. Zi libera la dispozitie pentru plaja sau vizite individuale. Va recomandam o vizita la Acvariul din Valencia–acesta este cel mai complex si mai modern de acest fel din Europa si al treilea din lume. Acvariul este un parc mixt (sunt acvarii si incinte atat la interior cat si la exterior), impartit in mai multe “habitate”... este singurul din Europa care gazduieste balene beluga... va va fascina cu siguranta ! Cazare la Hotel Checkin Valencia 4* sau similar Valencia.

 

Ziua 3 | Valencia
Mic dejun. Zi libera la dispozitie pentru plimbari pietonale cu insotitorul de grup. Valencia se mandreste in primul rand cu gandirea deschisa catre proiecte culturale si de arhitectura, astfel incat, Orasul de Arte si Stiinterenumit la nivel mondial, trebuie vazut pentru a putea crede. Centrul cultural care se intinde pe o suprafata de 2 km, este construit din cladiri si spatii deschise desprinse din filmele SF. Orasul este, de asemenea, un loc minunat pentru cei ce doresc relaxare in aer liber. Daca doriti doar sa va relaxati atunci va propunem o plimbare prin albia uscata a raului Turia care ne pune la dispozitie nu mai putin de 9 km de parcuri si gradini botanice, chiar in inima orasului sau, de ce nu, o zi la plaja... cu peste 13 km de plaje cu nisip auriu linistea si deconectarea va sunt asigurate. Adulti si copii deopotriva, va recomandam cu caldura si o vizita la Valencia Bioparc, o gradina zoologica iesita din comun, unde va veti simti ca in junglele Africane. Un proiect inovativ care ofera vizitatorilor oportunitatea de a vedea animalele in habitaturile lor naturale si de a le observa co-existenta cu alte specii, asa cum se intampla in mod natural in natura. Cazare Hotel Checkin 4* sau similar Valencia.

 

Ziua 4 | Valencia–Peniscola Costa del Azahar
Mic dejun. Eliberarea camerelor de hotel si transfer catre Peniscola. Denumit si “orasul de pe mare”, cu un impresionant Castel Medieval–Papa Luna ce domina Mediterana, Peniscola este unul dintre cele mai admirate locatii de pe Coasta Valenciana. Combinatia dintre plajele intinse cu nisip si mostenirea culturala, vor face din sejurul dumneavoastra pe Costa del Azahar, o experienta unica. Mic sat de pescari, Peniscola a devenit in ultimii ani o destinatie turistica din ce in ce mai populara, pastrandu-si insa traditiile, arhitectura si linistea unui loc ce nu se schimba niciodata. Impreuna cu insotitorul de grup, descoperim minunile orasului vechi cutreierand stradutele inguste, pline de magazine si restaurante: Castelul din Peniscola (cunoscut si sub denumirea de Castillo del Papa Luna)-construit de catre Cavalerii Templieri pe locatia unde, anterior, a fost o veche cetate maura, castelul se afla pe cel mai inalt punct de pe un promontoriu stancos, la o inaltime de 64 de metri deasupra nivelului marii. Biserica Madonna del Socorro–o biserica din Sec XV cu un frumos altar in stil baroc. “El Bufador” (Gura Diavolului)–o impresionanta deschidere intre stanci pe unde marea respira in plin centrul orasului vechi. Muzeul Maritim–al carui scop este acela de a conserva si a promova mostenirea maritima a acestui orasel (intr-o cladire ce dateaza inca din perioada Evului Mediu). Farul si “Shell House”–o casuta superba decorata pe exterior numai cu scoici. Unicitatea peisajului l-a facut foarte atractiv pentru producatorii de film, aici turnandu-se parti din filme precum El Cid sau, mai recent, Urzeala Tronurilor. Cina si cazare la Hotel Puerto Mar 3* sau similar Peniscola.

 

Ziua 5 | Peniscola–Sant Jordi–Morella–Cantavieja
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau, optional, Excursie la Morella si Cantavieja. Calatoria incepe cu Sant Jordi unde vom face o vizita inedita la Toneleria, la ultimul mester dogar din regiune. Vom avea ocazia aici sa degustam diverse tipuri de ulei si vin de productie locala, dar si varietati de branzeturi de capra si oaie. Dupa aceasta experienta ne indreptam catre Morella, unul dintre cele mai seducatoare orasele din Spania, cu o infatisare usor capricioasa data de castelul si zidurile inalte de cetate care il imprejmuiesc, cunoscut si sub numele de “Orasul Coroanei”. Vizitam vila regala si pasajele secrete prin care au trecut de-a lungul vremii regi, artizani, luptatori sau nobili, basilica Sfanta Maria si Castelul. Timp liber in Morella pentru a putea gusta din bunatatile locale si a cutreiera stradutele inguste pietruite care ne amintesc de vremurile demult apuse. Ultima oprire de azi va fi la Cantavieja. Un sat amplasat in varful unui canion mic, dar abrupt, si cu o piata care reprezinta o adevarata bijuterie arhitecturala–are unul dintre cele mai complete grupuri de monumente gotice aragoneze. Intoarcere in Peniscola. Cina si cazare la Hotel Puerto Mar 3* sau similar Peniscola. 

 

Ziua 6 | Peniscola–Tortosa–Miravet-Tarragona
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau, optional, Excursie la Tortosa, Miravet si Tarragona. Ne incepem ziua cu Tortosa–un oras incantator situat pe raul Ebru, unde primul lucru care iti atrage atentia este Castelul arab La Suda, ce domina orasul de pe dealul din apropiere, si Catedrala Santa Maria–a carei maretie e greu sa o percepi din exterior dar, odata intrati, veti ramane fascinati de interiorul gotic, splendid si luminos. Continuam calatoria de azi cu Miravet–un oras care pare ca se ridica din raul Ebru croindu-si drum pana la Castelul aragonez care, pe la mijlocul Sec XII, a fost transformat de catre Cavalerii Templieri in manastire. Ultima oprire de azi va fi la Tarragona–un oras de neuitat care va va incanta cu unele dintre cele mai bine conservate ruine romane din Spania–Amfiteatrul Roman, cu incantatorul centru vechi plin de arhitectura gotica sau cu superbele plaje de pe Costa Dorada. Intoarcere in Peniscola. Cina si cazare la Hotel Puerto Mar 3* sau similar Peniscola.

 

Ziua 7 | Peniscola–Vilafames–Onda–Mora De Rubielos
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau, optional, Excursie la Vilafames, Onda si Mora de Rubielos. Vizita incepe cu Vilafames, oras care se remarca prin centrul sau vechi–cu stradute inguste si in zig-zag, cu constructii predominant in piatra care toate aduc aminte de originea sa araba. Orasul este dominat in centru de mica biserica iar in varf de Castelul ce dateaza din Sec XIV. Urmatoarea oprire este orasul Onda, poarta de acces catre Parcul Natural Sierra Espadan si locul in care, pe rand, ibericii, grecii, romanii si arabii s-au stabilit anterior pentru a-l transforma, bazandu-se pe resursele sale, intr-un oras infloritor. Este recomandata o plimbare pe strazile si pietele medievale, dar si o urcare pe “Escalera de loc Gatos” ce va poarta pana la magnificul Castel–“Cetatea cu 300 de turnuri”–o constructie ce dateaza din perioada maura si care a rezistat trecerii timpului, impunandu-se semet deasupra orasului. Ultima oprire de azi va fi la Mora de Rubielos–un minunat exemplu de oras gotic mediteranean, cel mai bine conservat din “Regatul” Aragonului… cutreierand stradutele veti fi impresionati de arhitectura deosebita si linistea emanata de acest orasel.  Intoarcere in Peniscola. Cina si cazare la Hotel Puerto Mar 3* sau similar Peniscola.

 

Ziua 8 | Peniscola–Valencia-Bucuresti
Mic dejun. Imediat dupa micul dejun eliberarea camerelor de hotel si transfer catre aeroportul din Valencia pentru imbarcare pe zborul Companiei Blue Air 0B114 cu decolare la ora 10:30. Sosire in Bucuresti la ora locala 14:50. Sfarsitul pachetului de servicii.

  • Ghid roman insotitor
  • Zboruri directe Bucuresti => Valencia => Bucuresti, Compania Blue Air
  • Transferuri aeroport-hotel-aeroport
  • Cazare 3 nopti cu mic dejun in Valencia la Hotel Checkin 4* sau similar
  • Cazare 4 nopti cu Demipensiune in Peniscola la Hotel Puerto Mar 3* sau similar
  • Tur de oras Valencia cu ghid local
  • Tururi pietonale cu insotitorul de grup in Valencia
  • Transferuri cu autocar local Valencia-Peniscola-Valencia
  • Tur pietonal cu ghidul insotitor in Peniscola

 

Transferuri GRATUITE la aeroportul Otopeni din urmatoarele orase:
Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
Iasi, Targu Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni
Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti
Sibiu, Rm. Valcea, Pitesti

• Taxele de aeroport 170 €/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor)
• Bilete de intrare la obiective turistice, excursiile optionale
• Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno
• Taxa de oras acolo unde se aplica

Excursie la Morella si Cantavieja:
50 €/persoana. Include: transport autocar, ghid local Morella, bilete de intrare la - Biserica Arhiepiscolului & Castel Morella, degustare la Toneleria si insotitor de grup.

 

Excursie la Tortosa, Miravet si Tarragona:
80 €/persoana. Include: transport autocar, ghizi locali la Tortosa si Tarragona, bilet de intrare la catedrala Santa Maria si Amfiteatrul Roman si insotitor de grup.

 

Excursie la Vilafames, Onda si Mora de Rubielos:
65 €/persoana. Include: transport autocar, ghizi locali la Vilafames si Onda, bilet de intrare la Castelul Vilafames si insotitor de grup.


Formular de contact

Numele si prenumele:
Telefon:
Adresa de email:

Adauga mesaj / comanda:

Informatiile marcate cu sunt obligatorii pentru procesarea mesajului.

Pentru a activa aceasta functionalitate va rugam sa acceptati utilizarea fisierelor de tip "cookies"

Recenzii

Opinia turistilor

Fii primul care adauga o recenzie!

Doresc sa ma contactati pentru:

Am citit si sunt de acord cu Termeni si Conditii generale