Durata

7 zile

Tip circuit

Circuite

Locatie

Cehia

Prezentare generală

Karlovy Vary, Marianske Lazne, Pilsen, Ceske Budejovice, Cesky Krumlov, Tabor, Kutna Hora, Praga, Castelul Karlstejn, Dresda

Data de plecare: 17 August

Tarife (calculate pentru un grup minim de 20 platitori):

  • 1.049 Euro adult loc in camera dubla
  • 1.019 Euro a 3-a persoana pat suplimentar in camera dubla
  • 929 Euro copil 2-11.99 ani in camera cu doi adulti
  • 1.219 Euro adult loc in camera single

Program

Ziua 1 – 17 August | BUCURESTI – PRAGA – KARLOVY VARY - MARIANSKE LAZNE Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 05:30 pentru imbarcare pe zborul Tarom RO225 Bucuresti – Praga cu decolare la ora 07:50. Sosirea la Praga la ora 08:45. Ne imbarcam in autocar si plecam catre Marianske Lazne, oras situat in vestul Cehiei. Pe drum ne oprim in Karlovy Vary, una dintre cele mai cunoscute statiuni balneoclimaterice dar si un oras cu o arhitectura deosebita. Dupa un tur pietonal cu insotitorul de grup ne continuam drumul si ajungem la Marianske Lazne, o capodopera arhitecturala cu o combinatie de stil neoclasic sofisticat si modern. Orasul a fost admirat de regi si imparati, artisti si muzicieni celebri, scriitori si oameni de stiinta. Goethe, Chopin, Wagner, Mahler, Strauss, Ibsen, Kafka, Nietzsche, Gorky si multi altii au notat în „cartea de oaspeti”. Arhitectura minunata, numeroase monumente, fântâni, punti de observare, parcuri elegante - Marianske Lazne este un oras mic si foarte confortabil, placut sa te plimbi si sa vezi în acelasi timp obiective turistice locale. De exemplu, biserica ortodoxa Sf. Vladimir cu o frumoasa iconostasie ceramica, sau Biserica Catolica a Adormirii Maicii Domnului construita în stil neobizantin în Piata Goethe. Cea mai faimoasa este Colonada, care a fost construita intr-un stil neobisnuit: este baroca, dar cu introducerea elementelor modernismului. Aceasta este principala promenada a orasului, cu faimoasa Fantana Cantatoare si izvoarele de ape minerale. Restul zilei timp liber la dispozitie. Cazare hotel Ensana Health Spa Hotel Butterfly 4* sau similar Marianske Lazne.

Ziua 2 – 18 August | MARIANSKE LAZNEM – PILSEN - CESKE BUDEJOVICE Mic dejun. Dimineata timp liber la dispozitie sa explorati pe cont propriu acest oras incantator. Dupa pauza de pranz, calatoria noastra continua spre Ceske Budejovice. La doar o ora distanta vom face un popas in Pilsen, loc renumit pentru fabrica de bere Pilsner Urquell. Aici, vom vizitata locul unde s-a nascut celebra bere Pilsner Urquell in cadrul unui tur ghidat si degustare de bere. Excursia continua spre Ceske Budejovice, locul cu unele dintre cele mai frumoase sit-uri UNESCO din Cehia. Sosire in Ceske Budejovice – capitala Bohemiei de sud, locul unde vom inopta pentru urmatoarele doua nopti. Seara timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Savoy 4* sau similar Ceske Budejovice. 

Ziua 3 – 19 August | CESKY KRUMLOV SI CESKE BUDEJOVICE Mic dejun. Astazi vom explora sudul Bohemiei vizitand Cesky Krumlov (sit UNESCO) si Ceske Budejovice (capitala Bohemiei de sud). Cesky Krumolov este fara indoiala unul dintre cele mai pitoresti orase medievale din Europa. Poate fi asemuit cu Praga in miniatura - un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, cu un castel uimitor situat deasupra raului Vltava, o piata veche, arhitectura renascentista si baroca si multimi de turisti care se vantura pe strazi dintr-o parte a orasului in cealalta. Timp liber pentru masa si cumparaturi. Retur la Ceske Budejovice unde vom face un scurt tur pietonal cu insotitorul de grup in capitala Boemiei de Sud, fondata in 1265. Are una dintre cele mai mari piete din Europa centrala si o serie de monumente valoroase. A fost punct terminus pentru prima cale ferata trasa de cai, construita intre 1825-1832. Tot aici s-a nascut celebra bere recunoscuta la nivel mondial Budweiser Budvar, a carei istorie dateaza din 1895. Centrul orasului a fost complet reconstruit dupa inundatiile catastrofale care au avut loc aici in 2002. Timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Savoy 4* sau similar Ceske Budejovice.

Ziua 4 – 20 August | CESKE BUDEJOVICE – TABOR – KUTNA HORA – PRAGA Mic dejun. Plecam catre orasul medieval Tabor. Un labirint de strazi medievale, ziduri monumentale si o istorie fascinanta. Toate acestea le veti gasi in orasul Tábor din Boemia de Sud, fondat in secolul al XV-lea ca model al orasului perfect, unde toti sunt egali. Asa a si intrat in istorie! Timp liber la dispozitie. Ne imbarcam in autocar si ne indreptam catre Bohemia Centrala unde vom face urmatoarea vizita la Kutna Hora – tezaurul regatului Ceh. Kutná Hora - orasul de argint, mai este cunoscuta si drept „tezaurul national”. Aceasta inseamna ca bogatia sa a ajutat la asigurarea avantului Regatului Ceh. Centrul orasului a fost inclus in lista patrimoniului mondial UNESCO in 1995, datorita importantei sale istorice si a lucrarilor arhitectonice. Toate strazile, casele si bisericile emana o istorie lunga plina de evenimente importante. Simbolul orasului Kutná Hora este Catedrala Sf. Barbara, o lucrare gotica tarzie, unica. Continuam excursia catre Praga, unde ajungem in cursul dupa-amiezei si transfer la hotel. Restul zilei timp liber la dispozitie. Cazare hotel Duo 4* sau similar. 

Ziua 5 – 21 August | PRAGA Mic dejun. Dimineata facem turul “Orasului de aur” cu ghid local. Incepem in Hradcany cu Castelul Praghez – odinioara resedinta regilor Bohemiei, iar astazi resedinta oficiala a presedintelui Republicii Cehe - considerat cel mai mare castel medieval din lume si Catedrala Sf. Vitus - cel mai important lacas religios din Cehia. Ne indreptam spre Mala Strana (Orasul Mic) traversand apoi podul Carol - unul din cele mai vechi si cunoscute poduri din Europapentru a ajunge in labirintul de strazi din Stare Mesto (Orasul Vechi) urmand a incheia turul in Piata Orasului Vechi la celebrul Ceas Astronomic. Dupa amiaza, optional, excursie la Castelul Karlstejn, cu siguranta cea mai populara destinatie din Cehia, dupa Praga, situat la 30 de km de oras intrun cadru natural deosebit de pitoresc. Constructia in stil gotic a castelului Karlstejn a inceput in anul 1348 la ordinele Regelui Carol al IV-lea si a fost finalizata in anul 1365. Datorita pozitiei sale strategice, castelul Karlstejn este locul in care au fost pastrate timp de aproape 200 de ani bijuteriile coroanei Sfantului Imperiu Romano – German. Intoarcere la Praga. Cazare hotel Duo 4* sau similar.

ZIUA 6 – 22 August | PRAGA – DRESDA Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau optional, excursie la Dresda in Saxonia. Numita adeseori „Florenta de pe Elba” ("das Elbflorenz"), Dresda aproape ca a disparut in timpul bombardamentelor din noaptea de 13 spre 14 februarie 1945 si a renascut din propria cenusa, azi recapatandu-si frumusetea originala. Tur de oras in cadrul caruia vom admira Opera Semper, incantatorul palat baroc Zwinger, Residenzschloss – timp de patru secole resedinta oficiala a regilor saxoni, astazi un excelent complex muzeal, Terasa lui Brühl, cunoscuta drept ”Balconul Europei” si superba catedrala Frauenkirche - unul dintre cele mai remarcabile proiecte de reconstructie care s-a desfasurat in Germania. Timp liber la dispozitie pentru pranz, muzee si cumparaturi. Intoarcere la Praga. Cazare hotel Duo 4* sau similar.

ZIUA 7 - 23 August | PRAGA – BUCURESTI Mic dejun la pachet. Dis de dimineata transfer la aeroportul din Praga pentru imbarcare pe cursa companiei Tarom RO226 cu decolare la ora 09:20. Sosire pe aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 12:10. 

Servicii incluse

  • Bilet de avion Bucuresti – Praga – Bucuresti, zbor direct Compania Tarom
  • Taxele de aeroport, combustibil si serviciu (pot suferi modificari pana la data emiterii biletelor de avion in functie de evolutia pretului petrolului) Inclus 1 bagaj de mana si 1 bagaj de cala 
  • Transport cu autocar local in zilele 1-4 conform programului
  • 6 nopti cazare cu mic dejun bufet la hoteluri de 4* astfel:
  • 1 noapte cazare in Marianske Lazne la hotel Ensana Health Spa Hotel Butterfly 4* sau similar
  • 2 nopti cazare in Ceske Budejovice la hotel Savoy 4* sau similar
  • 3 nopti cazare in Praga la hotel Duo 4* sau similar
  • PACHET EXCURSII INCLUSE
  • Excursie la Karlovy Vary
  • Tur pietonal in Marianske Laznem cu insotitorul de grup
  • Excursie la Plisen cu vizita si degustare de bere la Fabrica Pilsen Urquell
  • Vizite la Cesky Krumlov si Ceske Budejovice
  • Excursie la Tabor si Kutna Hote
  • Tur pietonal in Praga cu ghid local
  • Transfer aeroport – hotel – aeroport
  • Insotitor de grup roman

Servicii neincluse

  • Taxele de oras: approx. 13 euro/persoana/6 nopti (se achita individual, la receptia hotelurilor) 
  • Asigurarea storno si asigurare medicala de calatorie
  • Intrarile la obiectivele turistice
  • Excursiile optionale
  • Bacsis pentru soferi, ghizi, personal hotelier, etc: recomandat 5 Euro/persoana/zi

Excursii optionale

Tarife informative valabile pentru minim 20 de participanti:

  • Excursie la Castelul Karlstejn: 70 €/persoana. Include: transport autocar, bilet de intrare, taxa rezervare, ghid local si insotitor de grup. Atentie! Pentru a ajunge la castel, de la locul de debarcare se parcurge o portiune de traseu pe jos!
  • Excursie la Dresda: 75 €/persoana. Include: transport autocar, insotitor de grup.

03

de la 1.049 €
Solicită oferta acum!