12 zile
Circuite
China
Chengdu, Leshan, Chongqing, Ci Qikou, Zhangjiajie, Shanghai
Date de plecare: 12 Iunie; 11 Septembrie (epuizat); 04 Noiembrie (epuizat)
Tarife (calculate pentru un grup minim de 20 platitori):
Ziua 1 | BUCURESTI – DOHA Intalnire cu reprezentantul agentiei la aeroportul Henri Coanda la ora 14:30 pentru imbarcare pe zborul Companiei Qatar QR222 cu destinatia Doha. Decolare la ora 17:10, sosire la Doha la ora 21:45.
Ziua 2 | CHENGDU Imbarcare pe zborul QR860 cu destinatia Chengdu cu decolare la ora 02:20. Sosire in Chengdu la ora 14:55. Sosim in provincia Sichuan, un tinut unit atat din punct de vedere cultural dar si geografic cu Tibetul prin zona muntoasa comuna. Capitala provinciei Sichuan, Chengdu, este considerat poarta de intrare catre Tibet. Un oras care se lupta sa isi pastreze istoria in pofida modernizarii la scara larga, locul de pornire al pelerinilor budisti catre Leshan si Emeishan. Multi calatori vin special in Chengdu pentru bucataria locala, diferita de restul Chinei, acesta fiind cunoscut si ca inima iute a bucatariei Sichuan. Facem cunostinta cu acest oras fascinant plimbandu-ne pe strazile inguste si incantatoare. Cina se serveste la un restaurant cu specific local. Cazare la hotel Tianfu Sunshine 4* sau similar Chengdu.
Ziua 3 | CHENGDU – CENTRUL DE CERCETARE A URSULUI PANDA URIAS Mic dejun. Vizitam Centrul de Cercetare pentru Reproducerea Ursului Panda Urias. Centrul de Cercetare pentru Reproducerea Ursului Panda Urias a fost deschis in 1987 din dorinta de salvare a acestei specii pe cale de disparitie, alocandu-se teritoriul unei rezervatii naturale cu vegetatie luxurianta si plantatii abundente de bambus. Servim pranzul la un restaurant local. Continuam apoi cu o plimbare pe Kuanzhai Alley, un cartier istoric si cultural renumit din centrul orasului Chengdu. Este o atractie obligatorie pentru cei care doresc sa experimenteze o parte din vechea cultura si stilul de viata relaxat din Chengdu. Se poate experimenta „cultura ceainariei”, „cultura Mahjong” si diverse spectacole de patrimoniu cultural imaterial, cum ar fi opera Sichuan (face-changing opera). Este de asemenea un loc excelent pentru a incerca gustari si mancare locala Sichuan autentica, iar aleile sunt decorate cu bambus, vita de vie si felinare traditionale, creand o atmosfera relaxata care te invita la plimbare. Si daca tot am pomenit de opera Sichuan, nu vom rata nici noi un astfel de spectacol! Spectacolul de Opera Sichuan (Chuanju) este o forma de arta dramatica traditionala originara din provincia Sichuan, al carei centru este orasul Chengdu. Este renumit la nivel international pentru combinatia sa unica de muzica, cantec, dialog, acrobatii si trucuri vizuale spectaculoase. Bian Lian (Schimbarea Fetei) este, de departe, cel mai faimos element al Operei Sichuan si o arta secreta. Artistii poarta masti colorate si reusesc sa le schimbe instantaneu, in fractiuni de secunda, folosind miscari rapide, gesturi sau miscari ale corpului. Schimbarea mastilor simbolizeaza transformarile emotionale ale personajelor (bucurie, furie, tristete, frica).... spectacolul de Opera Sichuan este considerat o experienta culturala esentiala atunci cand vizitati Chengdu, asadar ne vom delecta si noi cu el. Cazare la hotel Tianfu Sunshine 4* sau similar Chengdu.
Ziua 4 | CHENGDU – LESHAN – MARELE BUDDHA Mic dejun. Astazi vom calatori catre LeShan. LeShan si Marele Buddha sunt una dintre cele mai impresionante si importante atractii istorice si culturale din provincia Sichuan, fiind incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO. LeShan este un oras situat la confluenta a trei rauri: Minjiang, Qingyi si Dadu. Este renumit in primul rand ca loc de amplasare al celei mai mari statui de Buddha sculptate in piatra din lume. Statuia este sculptata direct in peretele de gresie rosie al Dealului Lingyun, cu fata spre confluenta celor trei rauri. Constructia a inceput in anul 713 d.Hr., in timpul Dinastiei Tang. Calugarul Hai Tong a inceput proiectul cu scopul de a-l folosi pe Buddha ca protector al vietii. Confluenta celor trei rauri era periculoasa pentru ambarcatiuni, iar calugarul spera ca prezenta statuii va imblanzi curentii turbulenti. Proiectul a durat aproximativ 90 de ani si a fost finalizat de discipolii lui Hai Tong. O scurta plimbare cu barca pe rau ofera cea mai buna perspectiva pentru a aprecia dimensiunea colosala a statuii in intregime, alaturi de peisajul inconjurator (plimbarea cu barca nu este inclusa si este supusa conditiilor meteo). Servim pranzul la un restaurant local. Cazare la hotel Tianfu Sunshine 4* sau similar Chengdu.
Ziua 5 | CHENGDU – CHONGQING – CI QIKOU Mic dejun. Eliberam camerele si luam trenul de mare viteza catre Chongqing, “Orasul Viitorului”. Chongqing este unul dintre cele mai fascinante si dinamice mega-orase din China, deseori descris ca un oras „cyberpunk” sau „magic 3D” datorita topografiei sale muntoase si arhitecturii urbane unice. Ceea ce face Chongqing sa fie cu adevarat unic este modul in care orasul a fost construit pe dealuri si munti, la confluenta raurilor Yangtze si Jialing. Din cauza terenului accidentat, inginerii si arhitectii au creat structuri de transport care sfideaza logica traditionala. Nu este neobisnuit ca parterul unei cladiri sa fie la nivelul etajului 20 sau ca o sosea sa aiba multiple niveluri si rampe. Vom incepe vizitele cu Ci Qikou (Orasul Vechi), un sat antic bine conservat, situat pe malul raului Jialing, cu strazi pietruite si cladiri vechi. Este considerat cel mai bine conservat oras vechi din Chongqing si o fereastra catre cultura traditionala Ba-Yu. Ci Qikou este un labirint de strazi pietruite, scari abrupte, case traditionale din lemn cu acoperisuri gri si curti interioare. Atmosfera este plina de viata, cu tarabe, magazine de artizanat si restaurante. Orasul a inflorit in timpul Dinastiilor Ming si Qing, servind ca un important port de marfa pe raul Jialing. Era un centru de distributie vital, in special pentru ceaiul si portelanul vandute in Sichuan, de unde si-a luat numele. Dupa ce am vazut trecutul ne indreptam increzatori spre viitor, vizitand Hongyadong si Jiefangbei - doua dintre cele mai faimoase repere din Chongqing, situate foarte aproape unul de celalalt in inima peninsulei Yuzhong. Ele reprezinta contrastul perfect si complementar dintre trecutul traditional Ba-Yu si modernitatea futurista a orasului. Desi se traduce ca "Pestera Hongya", Hongyadong este de fapt un complex urias de cladiri construite in stilul traditional Diaojiaolou, ridicate pe stalpi, care se agata de o stanca abrupta deasupra raului Jialing. Jiefangbei este centrul comercial si financiar al Chongqing-ului, simbolizand dezvoltarea moderna si economica rapida a oraaului. Si, pentru ca Chongqing este faimos in toata China ca fiind „Capitala Hotpot (Oala Fierbinte) a Chinei”, vom incheia seara cu o cina hot pot. Hotpot-ul Chongqing este cel mai picant si intens tip de hotpot. Baza sa este un bulion de ulei rosu, plin cu chili si boabe de piper Sichuan (care dau o senzatie unica de málà – amortire si iuteala). Hotpot-ul este o experienta sociala profund inradacinata in cultura locala, fiind savurat in ceainarii si restaurante de pe strazi si alei, deci ce varianta mai buna de a incheia o zi spectaculoasa! Cazare la hotel Mercure Chongqing Downtown 4* (plecarea din 11.09) / hotel Holiday Inn & Suites 4* (celelalte plecari) sau similare Chongqing.
Ziua 6 | CHENGDU – ZHANGJIAJIE Mic dejun. Eliberam camerele si luam trenul de mare viteza catre Zhangjiajie. Schimbam viata de noapte, cu lumini de neon, ecrane LED gigantice si un flux constant de oameni, cu peisaje carstice spectaculoase care au inspirat chiar si decorul din filmul Avatar. Cina si cazare la hotel Qinghe Jinjiang International 5* sau similar Zhangjiajie.
Ziua 7 | PARCUL ZHANGJIAJIE– LIFTUL BAILONG – VARFUL AVATAR HALLELUJAH Mic dejun. Vom vizita azi punctul central al zonei - Parcul National Forestier Zhangjiajie, care face parte din zona de peisaj si interes istoric Wulingyuan (Patrimoniu Mondial UNESCO). Ceea ce face Zhangjiajie unic sunt formatiunile geologice numite stalpi de gresie cuartitica. Acesti stalpi inalti si subtiri, acoperiti cu vegetatie densa, se ridica direct din fundul vailor, creand un peisaj ireal, adesea invaluit in ceata. Unul dintre cei mai faimosi stalpi, cunoscut anterior ca Pilonul Cerului de Sud, a fost redenumit oficial Muntele Hallelujah Avatar in 2010, dupa ce regizorul James Cameron a recunoscut ca peisajele din Zhangjiajie au servit drept sursa de inspiratie pentru "Muntii Plutitori" din filmul sau. Platforma Yuanjiajie, unde se afla Muntele Hallelujah Avatar, este accesibila cu Liftul Bailong (sau Liftul celor O Suta de Dragoni) – un lift exterior, cel mai inalt de acest gen din lume, care urca 326 de metri pe peretele stancos. Daca tot suntem aici nu vom rata nici Podul de Sticla (Glass Bridge), unul dintre cele mai lungi si mai inalte poduri de sticla pietonale din lume. Are o lungime de 430 de metri si se afla la aproximativ 300 de metri deasupra vaii canionului. Cina si cazare la hotel Qinghe Jinjiang International 5* sau similar Zhangjiajie.
Ziua 8 | ZHANGJIAJIE – PESTERA TIANMEN – SHANGHAI Mic dejun. In prima parte a zilei vom vizita Pestera Tianmen, care este principala atractie a Muntelui Tianmen din Zhangjiajie. Numele "Tianmen" inseamna literal "Poarta Raiului" sau "Poarta Cerului". Pestera este numita astfel deoarece este o gaura sau o arcada naturala uriasa, care pare ca strapunge muntele si serveste drept poarta intre lumea muritorilor si cea cereasca. Pestera Tianmen este de fapt cea mai inalta gaura carstica naturala formata prin eroziune din lume, nu o pestera subterana tipica. A fost formata in mod natural atunci cand o portiune a stancii s-a prabusit in urma cu mii de ani. Experienta insasi de a ajunge la Pestera Tianmen este la fel de faimoasa ca si pestera insasi si implica doua etape spectaculoase: Drumul Catre Baza - pentru a ajunge la baza pesterii se foloseste faimosul “Drum cu 99 de Curbe”, o sosea incredibil de serpuitoare care urca muntele – si Urcarea Scarilor - dupa ce se ajunge la baza pesterii (sau arcada naturala), vizitatorii trebuie sa urce 999 de trepte abrupte (Scarile Catre Rai) care duc direct sub arcada pesterii. Numarul 999 are o semnificatie simbolica in cultura chineza, fiind considerat un numar de bun augur care simbolizeaza eternitatea si atingerea cerului. Servim cina la un restaurant local apoi transfer la aeroport pentru zborul de seara spre Shanghai. Sosire in Shanghai si transfer la hotel. Cazare la hotel Northern 4* (celelate plecari) / hotel Metropark Jichen 4* (plecarea din 04.11) sau similare Shanghai.
Ziua 9 | SHANGHAI Mic dejun. Incepem ziua cu vizitarea incantatoarei Gradini Yuyuan - cea mai faimoasa din Shanghai, decorata cu peste 30 de pavilioane frumoase, lacuri in miniatura, poduri si formatiuni din roci. Ne plimbam de-a lungul falezei fluviului Huang Pu, celebrul Bund, cunoscut pentru cele 52 de cladiri coloniale construite in anii 1920 cand orasul era supranumit „Parisul Orientului”. Continuam explorarea Shanghai-ului cu vizitarea cladirii emblematice a Shanghai Tower (inclus bilet de vizitare). Turnul Shanghai s-a dorit a fi ca un nou prototip pentru cladirile inalte. Amplasat in imediata apropiere a Turnului Jin Mao si a Centrului Financiar Mondial din Shanghai, noul turn se ridica deasupra orizontului, cu fatada curbata si forma spiralata, reusindu-se astfel crearea unui aspect unic. Servim pranzul la un restaurant local. Timp liber la dispozitie pentru shopping pe Nanjing Road, renumit pentru multitudinea centrelor comerciale, locul ideal pentru cumparaturi. Experienta este completata de o croaziera pe fluviul Huang Pu, care imparte orasul in doua zone disticte: cartierul Puxi cu zona fostelor concesiuni straine, unde europenii au ridicat cladiri in stil colonial si cartierul Pudong, cartierul zgarie-norilor care s-a ridicat in ultimii 25 de ani. Cazare la hotel Northern 4* (celelate plecari) / hotel Metropark Jichen 4* (plecarea din 04.11) sau similare Shanghai.
Ziua 10 | SHANGHAI - SUZHOU „VENETIA ORIENTULUI” Mic dejun. Zi libera la dispozitie in Shanghai sau, optional, Excursie la Suzhou si faimosul oras pe apa Tongli. In prima parte a zilei vizitam faimosul oras pe apa Tongli unde ne vom bucura de o plimbare cu o ambarcatiune traditionala din lemn pe unul din canalele orasului, apoi ne vom indrepta catre una dintre atractiile fermecatoare ale Chinei, legendara pentru canalele pitoresti, Suzhou. Situat in delta raului Yangtze, cunoscut sub numele de „Venetia Orientului”, orasul este renumit pentru podurile frumoase de piatra, pagodele si gradinile meticulos proiectate in stil clasic. 42% din oras este acoperit de apa, iar strazile inguste si aleile cu pavaj dau o atmosfera misterioasa, transformand orasul intr-un loc romantic, relaxant, un refugiu din haosul oraselor mari. Vizitam Gradina Maestrului Navoadelor (Wangshiyuan) un loc in care ne armonizam cu natura. Vizitam si faimoasa strada de shopping Guan Qian, onorata cu titulatura de una dintre cele patru celebre strazi pietonale din China (celelalte trei fiind: Nanjing-Fuzimiao, Shanghai-Cheng Huang Miao si BeijingTianqiao). Intoarcere la Shanghai. Cazare la hotel Northern 4* (celelate plecari) / hotel Metropark Jichen 4* (plecarea din 04.11) sau similare Shanghai.
Zilele 11-12 | SHANGHAI – BUCURESTI Mic dejun. Eliberarea camerelor. Continuam vizitele cu Templul statuilor de jad ale lui Buddha. Doua dintre cele mai renumite statui de jad ale lui Buddha sunt gazduite aici una din jad alb, reprezentandu-l pe Buddha in pozitie verticala, iar cealalta este din jad verde, in pozitia intins. Servim pranzul la un restaurant local. Dupa pranz, continuam explorarea Shanghai-ului cu zona centrala unde vom vizita Shanghai Museum. Vom admira si Fosta Concesiune Franceza - probabil cea mai sarmanta si atmosferica zona din Shanghai, dar si Tianzifang - o enclava artistica si un labirint de alei situat chiar in inima Fostei Concesiuni Franceze, pe strada Taikang Road. Seara transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul Companiei Qatar QR871 cu destinatia Bucuresti, via Doha. Decolare la ora 00:35 (a doua zi), sosire la Doha la ora 05:10. Imbarcare pe zborul QR221 cu destinatia Bucuresti la ora 09:20. Sosire pe aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 14:15.
03