9 zile
Circuite
Franta
Paris, Palatul Versailles, Rouen, Deauville, Caen, Bayeux, Plaja Omaha, Mont St. Michel, Dinan, St. Malo, Cote de Granit Rose, Morlaix, Amboise, Blois, Paris
|
19 Iunie – 27 Iunie 2026 17 Iulie – 25 Iulie 2026 |
Adult loc in cam. dubla |
Adult loc in cam. single |
Adult a 3-a pers. in cam cu pat suplimentar |
Copil 2-11 ani cu pat suplimentar |
Partaj garantat |
|
TARIFE STANDARD |
1.429 € |
1.909 € |
1.349 € |
1.149 € |
200 € |
|
TARIFE DE LANSARE *VALABILE PANA LA 31.12.2025 |
1.379 € |
1.859 € |
1.299 € |
1.099 € |
Ziua 1. BUCURESTI – PARIS Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 08:30 pentru imbarcare pe zborul Companiei HiSky H4 0221 cu destinatia Paris. Decolare la ora 10:50 si aterizare la ora 12:50. (ATENTIE! Orarul de zbor este informativ si poate suporta modificari impuse de compania aeriana). Bonjour, en Paris! Cu eternul aer romantic si sarmul atemporal, Paris cucereste pe oricine. Arhitectura impunatoare, istorie bogata, arta din abundenta, muzica in surdina, case de moda internationale, croissant si vin spumant...intr-o fraza...La Vie en Rose. Vom face un tur de oras si vom admira cele mai importante atractii turistice: Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Arcul de Triumf, Bazilica Sacré Coeur, Muzeul Louvre si Champs-Élysées – un bulevard emblematic al Parisului, cunoscut pentru magazinele de lux, cafenelele și cinematografele sale. Transfer la hotel. Cazare la Hotel Tribe Paris La Defense Esplanade (19.06) / Hotel Novotel La Defense Nanterre 4* Paris (17.07) sau similar.
Ziua 2. PARIS – Palatul Versailles Mic dejun. Vom vizita unul din cele mai mari si opulente palate din lume (2.300 camere) avand si unele dintre cele mai vaste gradini. Palatul de la Versailles este cel mai insemnat si semnificativ muzeu pentru ceea ce a insemnat splendoarea si fastul stilului, iar marea galerie – numita acum galeria Oglinzilor – cel mai stralucit model de arhitectura interioara creata in stilul Ludovic al XIV-lea, numit si “Regele-Soare”. In dormitor, longevivul rege se bucura de exuberanta mobilierului sculptat si aurit, si in special de patul cu baldachin. Ne intoarcem in Paris si continuam ziua cu un tur pietonal. Ne plimbam pe strazile romantice din Montmartre este un cartier boem și artistic al Parisului, care a fost locul de inspirație pentru multi artisti celebri, precum Picasso si Van Gogh. La varful colinei Montmartre se afla Bazilica Sacré-Cœur, o biserica impresionanta de un alb stralucitor, de unde poti privi intreaga capitala. Intoarcere la hotel. Cazare la Hotel Tribe Paris La Defense Esplanade (19.06) / Hotel Novotel La Defense Nanterre 4* Paris (17.07) sau similar.
Ziua 3. PARIS – ROUEN – DEAUVILLE – CAEN Mic dejun. Plecam catre Rouen, vechea capitala a Normandiei si orasul in care a fost arsa pe rug Ioana d’Arc in 1431. Aici vom admira intr-un tur pietonal: Catedrala gotica Notre Dame – ce dateaza din secolul al XII-lea si adaposteste mormintele primilor duci ai Normandiei, Palatul de Justitie, Gros-Horologe – un ceas astronomic din secolul al XVI-lea si strada Saint-Romain cu casele sale medievale construite cu barne de lemn; Abatia Saint-Ouen - fondata in jurul anului 750, abația a fost una dintre cele mai puternice mânăstiri benedictine din Normandia. Constructia a durat peste 2 secole si totusi constructorii au ramas fideli planului initial. Continuam cu Deauville “Perla Normandiei”, situat pe malul Marii Manecii, cunoscut pentru plajele sale cu nisip fin, atmosfera chic si legatura sa cu lumea cinematografica. Una dintre cele mai emblematice locuri este promenada Les Planches unde gasim expuse numele marilor vedete de cinema care au fost premiate la festivalurile de film din Deauville. Transfer la hotel in Caen. Cazare la Hotel Novotel Cote de Nacre 4* Caen sau similar.
Ziua 4. CAEN – BAYEUX – Plaja Omaha – MONT ST MICHEL – DINAN Mic dejun. Dimineata ne vom deplasa spre Bayeux, oras construit in jurul Catedralei Notre-Dame, una dintre capodoperele romanice si gotice din Normandia, cunoscut in intreaga lume datorita Tapisseriei din Bayeux, un covor brodat care ilustreaza invazia normanda in Anglia din 1066. In partea veche a orasului vom vedea centrul medieval cu cladiri foarte bine conservate si interesanta Place St. Patrice. Vom ajunge apoi in Colleville sur Mer, pe plaja Omaha, un loc simbolic al Debarcarii din Normandia din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Continuam cu Mont St. Michel, situat la limita dintre Normandia si Bretania, in Golful Saint Malo din Marea Manecii, unde se manifesta cel mai reprezentativ fenomen de flux si reflux. Vom vedea “Minunea Occidentului”, un sit istoric si un simbol al Frantei, fiind inclus in patrimoniul mondial UNESCO din 1979. Conform legendei, Aubert din Avranches a avut o viziune in anul 708, conform careia Arhanghelul Mihail l-a indemnat sa construiasca o capela pe stanca care se inalta din mare, muntele Tombe, un munte funerar celtic acoperit de paduri, accesibil numai la reflux. Dupa aproape 300 de ani, in anul 966, Richard I, Duce de Normandia, a construit abatia benedictina.Vom pleca spre Dinan, un orasel medieval de poveste, unde „ne vom intoarce in timp”, cu cinci secole in urma privind Castelul Annei de Bretagne. Transfer la hotel. Cazare la Hotel de L'Abbaye Le Tronchet - Handwritten Collection 4* (19.06) / Best Western Hotel Armor Park Dinan 4* (17.07) sau similar.
Ziua 5. DINAN – SAINT MALO – Côte de Granit Rose – MORLAIX – DINAN Mic dejun. Timp liber sau optional, excursie spre Saint Malo, fost oras portuar de importanta strategica, cunoscut ca bastion al corsarilor bretoni. Vom admira Zidurile Fortificate si Orasul Vechi, cu stradute inguste, cladiri istorice, cafenele cochete si magazine locale. Ne continuam traseul catre statiunea Ploumanac’h, una dintre cele mai pitoresti destinatii de pe Coasta de Granit Roz (Cote de Granit Rose). Aici vom admira spectaculoasele formatiuni stancoase care capata nuante de roz si rosu sub razele soarelui, intr-un peisaj deosebit, cu plaje, insule si stanci sculptate de vant si valuri.In drum, facem un popas si in Morlaix, un orasel cu farmec medieval, renumit pentru viaductul sau impunator si casele cu fatade din lemn sculptat.Transfer la hotel. Cazare la Hotel de L'Abbaye Le Tronchet - Handwritten Collection 4* (19.06) / Best Western Hotel Armor Park Dinan 4* (17.07) sau similar.
Ziua 6. DINAN – AMBOISE – BLOIS Mic dejun. Plecam spre Amboise, oras de pe Valea Loarei unde admiram Castelul Amboise - bijuterie a arhitecturii renascentiste din secolul 15, Castelul Amboise a servit ca resedinta regala in timpul regilor Carol VIII si Francisc I si a gazduit numerosi artisti si intelectuali, printre care s-a numarat si Leonardo da Vinci, inmormantat in capela castelului. Continuam spre cochetul Blois oras medieval ce si-a pastrat farmecul de odinioara, cu stradute inguste si intortocheate. Viiztam Castelul Blois care, spre deosebire de majoritatea castelelor de pe Valea Loarei ce prezinta un singur stil arhitectural, acesta este un mix de stiluri nedefinite. Transfer la hotel. Cazare la Novotel Amboise 4* (19.06) / Hotel Blois Centre Val De Loire 4* (17.07) sau similar.
Ziua 7. BLOIS – Castelul Chambord – PARIS Mic dejun. Ne indreptam catre Paris - orasul luminilor, al artei și al elegantei. Pe drum, facem o oprire in fermecatorul orasel Chambord, situat in inima vaii Loarei, pentru a vizita Castelul Chambord (UNESCO) – una dintre cele mai spectaculoase bijuterii ale Renasterii franceze. Construit in secolul al XVI-lea la dorinta regelui Francois I, castelul impresioneaza prin arhitectura sa grandioasa, scara dubla spiralata atribuita lui Leonardo da Vinci si turlele ce par desprinse dintr-un basm. Continuam calatoria catre Capitala Frantei, care ne asteapta cu bulevarde pline de viata, cafenele romantice si monumente care respira istorie la fiecare pas – de la impunatorul Turn Eiffel pana la rafinata catedrala Notre-Dame. Timp liber pentru vizitarea orasului. Transfer la hotel. Cazare la Hotel Mercure Paris Val de Fontenay 4* / Novotel Paris La Defense Nanterre 4* sau similar.
Ziua 8. PARIS – Opera Garnier si Sainte - Chapelle Mic dejun. Timp liber sau optional va invitam sa descoperiti farmecul Parisului intr-un tur pietonal care include vizite la doua dintre cele mai emblematice monumente ale sale. Opera Garnier - o capodopera a arhitecturii neoclasice din secolul al XIX-lea, impresioneaza prin eleganta si fast. Interiorul sau luxuriant, decorat cu marmura, aur si candelabre impunatoare, adaposteste faimosul plafon pictat de Marc Chagall si evoca atmosfera grandioasa a serilor pariziene de opera si balet . Catedrala Sainte-Chapelle - construita in secolul al XIII-lea pentru a adaposti relicvele Patimilor lui Hristos, capela uimeste prin vitraliile sale inalte si colorate, care creeaza un joc fascinant de lumina si culoare. Transfer la hotel. Cazare la Hotel Mercure Paris Val de Fontenay 4* / Novotel Paris La Defense Nanterre 4* sau similar.
Ziua 9. PARIS – BUCURESTI Mic dejun. Eliberarea camerelor. Timp liber pentru a ne lua ramas-bun de la fermecatorul Paris. Transfer catre aeroport pentru imbarcarea pe zborul Companiei HiSky H4 0221 cu destinatia Bucuresti. Decolare la ora 13:50 si aterizare pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 17:30.
29